Cartelul de pe piaţa gazelor creşte preţul pentru că se opune restructurării

Pe piaţa internaţională prețul gazelor scade, iar pandemia accentuează trendul. Acesta ar trebui să acţioneze asupra pieţei interne în situaţia restrângerii consumui și a liberalizării, începând cu data de 1 iulie.

Se pare însă că posibilitatea de negociere a tarifului cu furnizorul de gaz, deși e o opțiune legală ce a stat la bază liberalizării, se lovește de niște structuri de oligopol, mai precis de două companii ce dețin 90% din piață și care au propus nu preţuri mai mici, ci mai mari cu până la 55% unui  procent de 7% din clienții pe care-i au.

 Cu alte cuvinte, oportunitatea de negociere a prețului propusă de guvern pentru a ajunge la niveluri normale,  în corelație cu cele de pe piață internațională, se loveşte de tarele structurii de cartel, mai precis de un management ce dovedește rezistenţă la restructurare. 

 E greu de știut dacă managementul a fost impus în circumstanţele în care vorbim de nişte entități private. Dar în condițiile în care privatizarea  s-a făcut cum s-a făcut și nu s-au realizat investițiile propuse, nici măcar prin capacitarea fondurilor europene, apare bănuiala că este vorba de același etern și fascinant mod de gândire economic care  a privatizat segmentele economice din structura nontradable, iar pe cele tradable, ce ar fi putut aduce plusuri de productivitate, le-a închis și le-a pus la dispoziția investitorilor imobiliari. 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review