Dacă Merkel nu-şi dă demisia e greu de zis ce vrea NATO

Motto:

Când două mame ce trăiau în aceeaşi casă îşi dispută un copil născut în acelaşi timp, pe motiv că cealată i-l luase ca să-şi înlocuiască pruncul mort, înţeleptul rege Solomon propune ca micuţul să fie tăiat în două şi să le fie dat fiecăreia jumătate. Mamei adevărate i se rupe inima pentru copil, aşa că îi zice lui Solomon să nu-l omoare, ci să i-l dea celeilalte, în timp ce cealaltă femeie e de acord cu decizia suveranului. Atunci Solomon îşi dă seama al cui e copilul şi-l încredinţează mamei care-l născuse.

Cu ceva vreme înainte de Brexit am scris că britanicii sunt supăraţi că nu au fost consultaţi în chestiunea refugiaţilor. Vă mai amintiţi cine a luat unilateral decizia să-i primească pe sirieni în Europa? Exact cea care acum se confruntă cu atentate teroriste în ţara sa: Angela Merkel.

Este evident că englezii au avut dreptate când au sugerat că n-ar fi de acord cu hotărârile cancelarului german. Iar pentru că atacurile teroriste nu mai au loc decât sporadic în ţările arabe, ci s-au mutat în Europa cineva trebuie să-şi asume răspunderea. Din păcate însă, nici după de ţara sa a fost luată cu asalt, Merkel nu demisionează. David Cameron a făcut-o de mult. Iată de ce se spune despre cei din Regatul Unit că au caracter.

De fapt, ca să ne reamintim bine, după ce problema refugiaţilor s-a acutizat şi a depăşit posibilitatea de a fi administrată, Germania a negociat cu Turcia să nu mai permită migraţia arabilor spre Europa. Ba chiar a discutat să-i trimită înapoi pe unii deja intraţi, via Grecia.

Da, numai că primul ministru german a bătut palma pentru a întrerupe exodul fără a avea resursele. Iar după ce turcii au văzut că nemţii n-au banii pe actual exerciţiu financiar a venit lovitura de stat de la la Ankara, după care preşedintele ţării euro-asiatice şi-a schimbat discursul nu doar faţă de Uniunea Europeană, ci, suprinzător, şi faţă de NATO.

Se pare că Brexitul a catalizat schimbarea de atitudine, fiindcă, fără decizia UK de a ieşi din UE, Turcia n-ar fi avut curajul să reacţioneze astfel. Dar mai bine ar fi să ne întoarcem la început pentru a reitera că deşi cineva a greşit grav refuză să-şi asume responsabilitate. Respectiva persoană a fragilizat două structuri, una politică, UE, alta militară, NATO.

În acest cotext merită subliniată reacţia preşefintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care, potrivit prerogativelor pe care le are, a avertizat Turcia că dacă decide să reintroducă pedeapsa cu moartea nu va mai fi posibil să se integreze în UE.

E greu de spus dacă Turcia şi-a dorit vreodată cu adevărat să intre în Uniunea Europeană sau dacă a urmărit doar obţinerea unor avantaje punctuale, şi atunci e bună reacţia lui Juncker, ce doreşte să atragă atenţia asupra cauzelor şi consecinţelor unor decizii neasumate responsabil. În ceea ce priveşte NATO, în măsura în care se poate vorbi de aceeaşi atitudine duplicitară a Turciei, atunci organizaţia ar trebui să reacţioneze la fel ca Juncker. Cu precizarea că dacă regimul Erdogan se manifestă duplicitar faţă de un organism politic, precum UE, mai treacă-meargă, însă faţă de o organizaţie militară, ca NATO, e inacceptabil.

Faptul că Angela Merkel nu a reţinut că în politică asumarea responsabilităţii echivalează cu demisia, nu-i absolvă pe cei din NATO să nu aibă o reacţie, mai ales că organizaţia se bazează pe solidaritatea necondiţionată a membrilor săi, nu pe intervenţii plătite, aşa cum spunea că ar trebui să se întâmple candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite. Fiindcă dacă această paradigmă se schimbă, NATO va deveni subordonat unui mediu politic dominat de personalităţi de tipul Merkel, Hollande, Berlusconi, Erdogan şi Trump.