Un nou articol care are ca subiect aurul băncii centrale de la Londra  sugerează că în spatele plasamentului s-ar ascunde tranzacţii netransparente.

Da, numai că singurul mod în care ar putea fi validată această supoziţie este dacă metalul galben a făcut obiectul unor tranzacţii în afara pieţei. Doar în acest fel, pe baza unor preţuri sub valoarea de piaţă, s-ar fi putut finanţa interesele personale de care vorbeşte comentatorul.

Pentru că atât timp cât preţurile la care s-au realizat tranzacţiile se găsesc la nivelul pieţei, şi s-au respectat procedurile, afirmaţiile nu sunt doar neavenite, ci şi răuvoitoare.

Iar alături de asta mai trebui remarcat faptul că funcţia scop a băncii centrale în ceea ce priveşte plasarea rezervelor internaţionale nu este realizare profitului, ci reglarea lichidităţii. A o acuza că n-a făcut speculă cu aur şi  a induce astfel ideea că aceia ce au administrat stocul de aur au urmărit interese personale, deşi s-au respectat procedurile, reprezintă o mostră de gândire alienată.

Cu alte cuvinte, lipsa de speculă e asimilată cu interesul personal, ceea ce constituie o judecată siderantă.  

În ceea ce priveşte locul unde a ales banca centrală să-şi plaseze aurul, respectiv la Londra, este poate cea mai bună piaţă unde poate fi investit. Unde să-l ducă dacă nu în Marea Britanie, tot în Rusia? Păi, de acolo nu ne-am luat tot ce era de luat. Ce să facem, să le mai trimitem nişte aur ca să ştim sigur că rămânem fără el?

• Monarhia o oportunitate de reformă pentru România

  < Prev
• Cine îi verifică pe administratorii de fonduri mutuale

  Next >