Acum mi-am dat seama de ce s-a produs Brexitul. Ca o reacție la românizarea Uniunii Europene. Adică, după integrarea României în UE, țara balcanică avea nevoie de reforme, necesare pentru a se atrage investiții. În loc de asta însă au fost trimiși românii după investitorii care lipseau din țara lor. Și odată ajunși acolo, în UE, la Torino, Barcelona sau Viena, s-a observat și o întrerupere a reformelor, ceea ce a coincis cu impunerea modelului românesc în întreaga Europă.

Britanicii însă nu s-au putut obișnui cu românizarea - cu formele sale particulare moldovenizare/oltenizare - și au spus adio spațiului comunitar, fiind, reiterez, extrem de iritați de toți substituenții de piață și de diviziune a muncii impuși de români, pe când interesul lor era - încă de la Winston Churchill, după cum ne aduce aminte Boris Johnson - o piață comună. Așadar, invers decât susțin alți formatori de opinie, Uniunea Europeană se confruntă cu românizarea, nu cu japonizarea, motiv pentru care englezii - locuitorii perfidului Albion - cer Brexit.

Dar cu tot cu românizarea cu care se confruntă Uniunea îmi păstrez vechea idee că în condițiile unui hard Brexit o țară ca Franța lui Emmanuel Macron ar trebui să mute întregul Maghreb la Paris pentru a face față concurenței sud americanilor care preiau ștafeta furnizării de mărfuri agroalimentare către Regatul Unit.

• Noul război al opiului. Are nevoie economia de piață de un duș rece?

  < Prev
• După ce vom elimina corupția vom fi cinstiți. Și mai cum?

  Next >