
Închipuiţi-vă bucătăria italiană fără sosul de roşii, bucătăria ungurească fără boiaua de ardei, bucătăriile nordice fără cartofi sau bucătăria noastră, românească, fără mămăligă şi iahnie de fasole!
Dar - potrivit descoperă.ro - roşiile, ardeii, cartofii (în moldoveneşte, barabule), fasolea, porumbul, ca şi dovleacul (în moldoveneşte, bostănel) au trecut Oceanul de la Vest spre Est, din America spre Europa (…)
Porumbul (în moldoveneşte, păpuşoi), baza mămăligii noastre neaoşe, este una dintre aceste plante mult mai noi decât par.
El a început să fie cultivat în Ţările Române în secolul al XVII-lea, înlocuind meiul - „materia primă” a mămăligii de până atunci - şi devenind atât de „al nostru”, încât mulţi se miră aflând că nu-l cunoaştem decât de vreo 300 de ani.
Iată dovada peremptorie că tot ţăranul român (şi nu “de român”) e PROAMERICAN.
După cum şi ţăranul american poate fi considerat într-o mare măsură românizat, fiindcă - conform aceluiaşi portal - varza, grâul şi secara, ceapa, nucile, pepenele (în moldoveneşte, harbuz) şi strugurii au trecut Atlanticul, din Europa, spre Americi.
De fapt, se poate spune că ţăranul american are chiar suport geto-dacic, deoarece varză (în moldoveneşte, curechi), barză, viezure, mânz, cică din limba lui Decebalvs per Scorilo ar proveni, alături de moş, baci, murg sau raţă.
O ultimă remarcă, whiskey-ul american - bourbon - e din porumb, la fel ca mămăliga românească.

-
Apropo de petrol, atunci când n-ai consum de ce-l suprataxezi?!
Am scris la un moment dat că atunci când e negativ prețul petrolului, precum cel al banilor, benzina ...
-
Volatilitatea vădește o românizare a Occidentului
Scriam la un moment dat că vreme de trei decenii țițeiul a fost activul cu cea mai redusă ...
-
Statul ar trebui să încurajeze deschiderea cât mai multor "ghișee fiscale" cu ...
Recenta eliminare a supraaccizei la carburanți auto a făcut ca România să aibă din nou cele mai mici ...
-
Venituri excepţionale sparte pe pomeni banale
E ieftin petrolul? Dacă ne uităm la cotaţia Brent, 60 de dolari pe baril nu sunt 85, cât ...
-
Încasările statului român n-au suferit de pe urma reducerii producției de gaze
Statul român a încasat până la finalul lunii august din impozitele impuse producției de gaze cu numai 15% ...
-
Seele: OMV Petrom va adopta o decizie finală de investiție în Neptun Deep dacă proiectul de ...
OMV Petrom va adopta anul viitor o decizie finală de investiție favorabilă în cazul proiectului Neptun Deep în ...
-
Importurile de gaze din primele 7 luni le-au depășit cu un TWh pe cele din întreg anul trecut
România a reușit performanța ca în numai 7 luni să importe gaze în valoare de 17,32 TWh, cu ...
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest