Grecii si romanii au dezvoltat servicii bancare destul de complexe, pe masura gradului de dezvoltare al societatilor respective.

In Grecia antica, la inceput, activitatea bancara se desfasura in temple, acestea credite atat persoanelor fizice, cat si autoritatilor si monarhilor.

Din motive religioase, templele erau considerate inviolabile si, in consecinta, erau un loc relativ sigur pentru depozitarea si custodia banilor si a altor valori. In plus, templele dispuneau de propriile lor trupe militare de aparare, iar bogatia pe care o detineau inspira incredere deponentilor.

Printre templele grecesti cele mai importante din punct de vedere financiar se numara templul lui Apolo din Delfi, Artemis din Efes si Hera din Samos.

 

 

 

 

Pe langa temple, activitati bancare se mai desfasurau in porturile grecesti. Acolo, trapezitii, dupa numele stabilimentului lor comercial, "trapeza", desfasurau o serie de operatiuni bancare cum ar fi depuneri, imprumuturi, schimburi.

Ajunsesera chiar sa creeze alte mijloace de plata decat moneda efectiva, prin intermediul conturilor si al transferabilitatii sumelor inscrise in aceste conturi. Astfel, ei pot fi considerati bancheri privati veritabili in sensul modern al termenului.

In Grecia, bancherii erau numiti trapeziti pentru ca lucrau la trapeza (masa). La fel, termenul actual de bancher a aparut in Florenta, unde bancherii erau denumiti fie banchieri, fie tavolieri, intrucat lucrau in spatele unei banci (banco) sau a unei mese (tavola).

Grecia antica a cunoscut si reglementari ale activitatii bancare. Astfel, in Legea lui Solon era reglementat nivelul dobanzilor. De asemenea, aceasta interzicea creditorilor sa-i transforme in sclavi pe cei care deveneau insolvabili sau pe membrii familiei acestora, iar celor care isi pierdusera pamanturile, din cauza insolvabilitatii, li s-au restituit proprietatile.

 

 

 

 

Pe de alta parte, Grecia antica a cunoscut si destule falimente bancare. Multe dintre acestea s-au datorat utilizarii, in premiera pe atunci, a sistemului bancar cu rezerve fractionare, in care bancile acorda credite in sume mai mari decat depozitele atrase de la cei care economisesc.

Din cauza acestui fapt au falimentat banci precum Timodemo, Sasinomo sau Aristolocos.

Roma antica a facut opera de pionierat in ceea ce priveste reglementarile si operatiunile contabile legate de activitatea bancara, dar si de cea comerciala in general.

 

 

 

 

Editio rationum constituia un document ce reglementa forma in care bancherii trebuiau sa dateze si sa gestioneze conturile. Contul de depozit era numit ratio sau ratiuncula, iar conturile in care se puteau face depuneri si din care se efectuau plati purtau denumirea de ratio accepti et expensi sau ratio implicita propter accepta et data.

Codex accepti et expensi constituia un fel de registru de casa in care se evidentiau toate incasarile si platile ce aveau loc, in ordine cronologica si pe clienti, iar Kallendaria era un scadentar in care erau inscrise termenele de plata. Registrele bancherilor romani puteau fi aduse ca probe in fata tribunalului.

 

 

 

 

Bancherii erau numiti si mensarii, denumire care provine din mensa sau tejghea, acolo unde isi desfasurau la inceput activitatile de schimbare de bani. Asemanator licentelor bancare de azi, mensa putea fi transferata.

In Roma, cu toate acestea, intrucat statul detinea spatiul in care se derulau activitatile bancare, obiectul schimbului il facea dreptul de a functiona, acordat de catre stat. Un transfer putea sa includa tot mobilierul si accesoriile, precum si activele si obligatiile financiare.

 

 

 

 

In plus, bancherii romani au format o breasla cu scopul de a-si apara interesele comune si au castigat privilegii semnificative de la imparati, mai cu seama de la Iustinian. O parte din aceste privilegii sunt consemnate in Corpus Juris Civilis.

---

• Economia subterana creste sau a ramas statul fara bani? Numerarul in...

  < Prev
• Securitatea ingroapa capitalismul

  Next >