Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu

 

Preşedintele Fed Minneapolis, Neel Kashkari, spunea recent că se înfiinţează noi locuri de muncă în Statele Unite, dar rămâne de văzut dacă inflaţia şi creşterea economică se vor plasa în jurul nivelului de 2%. În aprilie, s-au înfiinţat 160.000 de joburi, mai multe decât se aştepta preşedintele Fed, Janet Yellen, ce a indicat nivelul de până în 100.000 ca fiind suficient, dar asta se pare că nu permite neapărat încadrarea în obiective. De aceea, Kashkari sugerează că ar fi potrivită o politică monetară acomodativă. Fed să vadă mai întâi ceea ce se întâmplă şi abia apoi să ia o decizie în privinţa dobânzii-cheie. El induce, practic, cam aceeaşi idee vehiculată pe acest blog, că deşi se creează locuri de muncă, impactul în creşterea PIB şi inflaţie este sub cel aşteptat, fiindcă regruparea forţei de muncă se face în ramuri ce generează valoare adăugată redusă.

Da, dar dacă preşedintele Fed Minneapolis are un discurs echilibrat, fără să critice şi să facă previziuni, înţelegând rolul ingrat al lui Yellen ce trebuie să explice cu instrumente monetare opţiuni strategice, potenţialul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, zice că o va schimba pe Yellen când vine la Casa Albă. El nu se deosebeşte prea mult ca gândire de politicienii români, unii chiar ocupanţi ai scaunului de preşedinte, pentru că nu se întreabă de ce se produc  anumite lucruri, ci se uită la dobânzi, vede că ele cresc, se gândeşte simplist că ar crea piedici în calea angajărilor şi vrea să o revoce pe cea care le măreşte.

În fine, în ceea ce o priveşte pe Banca Centrală Europeană (BCE), vicepreşedintele acesteia, Vítor Constâncio, afirmă că BCE e la fel de hotărâtă să urmeze linia invocată anterior, dar face menţiunea că totul e să nu cadă pieţele internaţionale şi astfel să nu poată fi atinsă ţinta de inflaţie de 2%.

Ca şi concluzie, trecând peste faptul că Trump nu înţelege opţiunea militar-strategică a Americii, în timp ce SUA îşi pun problema să se echilibreze intern, BCE caută să vadă pe cine să arunce vina dacă nu îi iese nivelul de inflaţie dorit.

Sigur că UE e mai vulnerabilă la ceea ce se întâmplă pe pieţele externe, dar nu se poate să nu se observe cum, brusc, din discursul BCE a dispărut politicul care nu cuplează, nu se pomeneşte nimic de povara fiscală, ci apar în prim plan dificultăţile ce pot fi produse de pieţele internaţionale.

Într-un asemenea context, SUA au o abordare mai coerentă. Economia americană, ce se bazează pe consumul intern, doreşte să atingă un anumit nivel de profitabilitate, la care probabil că nu va ajunge, fiindcă populaţia este foarte defensivă, dar evoluţia va fi suficient de echilibrată.

Pe când Europa nu-şi propune o convergenţă reală a veniturilor în zona euro, ci doar o conservare a modelului bazat pe exporturi. Ce e mai firesc să gestionezi consumul intern sau pe cel extern? E mai simplu să faci asta sau să nu te egalizezi la nivel de venituri, să nu te echilibrezi fiscal, să rămână aceleaşi decalaje, şi apoi, fără să te restructurezi, să pui totul în cârca pieţelor internaţionale?

Reiau pentru ultima oară periplul. Americanii nu dau vina pe nimeni, vor să încerce să rezolve o problemă dificilă prin mijloace proprii. Timp în care europenii se întreabă ce pretext să găsească dacă nu le iese încercarea cu relaxarea cantitativă (QE). Asta induce ideea că în Statele Unite - cu puţine excepţii, cum ar fi Trump - politicienii sunt responsabili. Faţă de Europa, unde se constată că până şi discursul tehnicienilor a ajuns să fie politizat, fiindcă încearcă înainte de face ceva să vadă pe cine să dea vina dacă dau greş.

Ar mai fi o precizare de făcut în legătură cu ideea preşedintelui BCE, Mario Draghi, de a arunca bani din “elicopter”. El a spus că dacă banii din QE nu ajung de la bănci la oameni, poate că ar trebui să le fie oferiţi direct. Însă în această luare de poziţie Draghi n-a făcut nicio referire la faptul că din cauza mediului economic nu ajung.

Şi, de asemenea, dacă banii ajung la oameni, îi scoate din starea de supraîndatorare, asta ar arăta că băncile au funcţionat bine, când ele au făcut-o prost. Li se dă un vot în alb, deşi ele au fost inerte în QE, au creditat reflectând interese personale şi de grup, dar BCE ar  urma să le arate că n-au greşit, fiindcă nimic nu le taxează comportamentul.   

“Helicopter money” este o idee care nu diferă prea mult de darea în plată. E o iniţiativă menită să-i mulţumească pe politicieni, ca să nu-şi permită să-l tragă la răspundere pe Draghi. Dar e un compromis de neacceptat, pentru că, la fel ca legea dării în plată, ce face opozabilă garanţia creditului, vădeşte că orice fel de comportament, oricât de vicios ar fi, e suportat de societate şi urmările sale-s socializate. 


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review