Cum a ajuns statul să-şi omoare propriii angajaţi

Propaganda, indiferent de unde e direcţionată, îşi dovedeşte în acest moment rolul distructiv asupra educaţiei, fiindcă ataşează evenimente cu cauzalitatea diferită ca şi cum ar decurge unul din celălalt.

De pildă, s-a indus mediatic ideea că responsabil pentru moartea motociclistului care-l escorta pe Gabriel Oprea este însuşi vicepremierul.

Dar cele două evenimente, decesul poliţistului, şi faptul că ministrul utilizează în condiţii ce pot fi puse sub semnul întrebării opţiunea de escortă, n-au nicio legătură unul cu altul.

Victima accidentului era un angajat, care, prin natura activităţii ce o desfăşura, avea disponibilitate pentru misiuni în cadrul cărora trebuia să se deplaseze cu o viteză mult peste limita legală şi să elibereze traficul pentru a trece maşina demnitarului. Din acest punct de vedere, discutăm de un risc asumat.

Dar un risc pe care nu şi l-a asumat poliţistul era starea carosabilului şi semnalizarea acestuia în contextul în care unul dintre motivele pentru care Bucureştiul este supraaglomerat e că se lucrează pe foarte multe străzi. Ceea ce face ca starea drumurilor să fie necorespunzătoare.

Din păcate, statul, cel care administrează străzile prin intermediul instituţiilor abilitate, nu a fost menţionat în această speţă. Şi, din nou, ajungem la expresia consacrată: “Accidentul a fost produs din cauza neadaptării vitezei de mers la starea carosabilului”. Pentru a ne întreba, iarăşi, cine-i de fapt de vină, viteza sau carosabilul?

Cu atâtea “capcane” câte există în momentul de faţă în traficul din Bucureşti, cele mai multe realizate cu bani europeni, apare întrebarea legitimă dacă poliţistul ştia la ce riscuri se expune când însoţea demnitarii în trafic şi dacă acestea erau stipulate în contractul de muncă. E la fel cum li se cere băncilor, de către ANPC, să menţioneze toate riscurile în contractele de credit. De ce statul e scutit de aşa ceva?

Iar dacă aveţi dubii în legătură cu ceea ce susţin, poate că ar fi bine să vedem şi punctul de vedere al profesorului Walter Block, şeful catedrei de economie de la Loyola University - New Orleans.

El spune că “dacă ar exista un cult de tip Manson care ar ucide 790 de oameni pentru a sărbători Memorial Day, 770 pentru a întâmpina ziua de 4 iulie, 915 pentru a comemora Ziua Muncii şi 960 de Ziua Recunoştinţei, cu siguranţă că ziarul <New York Times> ar descrie elocvent carnajul, declanşând cea mai amplă urmărire pe care a văzut-o vreodată această naţiune. (...) “. În realitate însă, continuă Block, “ guvernul este responsabil pentru asemenea masacre, prin mortalitatea cauzată de drumurile ţării noastre. La nivel local, regional, statal sau naţional, guvernul este acela care construieşte, conduce, administrează, repară şi planifică reţeaua rutieră. (...) Dar guvernul pare să fi scăpat de oprobriul general pentru că cei mai mulţi oameni consideră responsabile pentru accidentele rutiere o serie de elemente care exclud managementul incorect al statului: şofatul în stare de ebrietate, viteza excesivă, lipsa de precauţie, defecţiunile mecanice etc”.

În ceea ce-l priveşte pe vice prim-ministrul Gabriel Oprea, felul în care îşi desfăşoară deplasările, în regim de urgenţă, constituie un subiect ce ţine de securitatea demnitarilor şi asupra cărui pot da detalii cei care avizează şi organizează astfel de operaţiuni.

Cu precizarea că – reiterez - cele două evenimente au relaţii de cauzalitate diferită, iar alăturarea e o chestiune pur propagandistică.