Ce fac monedele alternative dacă le dispare referinţa?

 

 

Test de educaţie financiară: Spuneţi în 15 de secunde denumirea a patru monede alternative. Nu prea ştiţi? Haideţi să vă ajut. Cu siguranţă că aţi auzit de bitcoin. Apoi ar mai fi eusko – monedă folosită în Ţara Bascilor, tumin – utilizată de municipalitatea Espinal din statul mexican Veracruz şi Ithaca HOUR - din Ithaca, New York.

În fine, o a cincea monedă alternativă, ce i-a convins pe cei de la Financial Times să-i dedice un articol lung, este sardex – din insula italiană Sardinia.

 

 

sardex factor

 

 

Apariţia acestor monede pare, la prima vedere, o iniţiativă surprinzătoare. Totuşi, suportul teoretic exista de mult. Friedrich A. Hayek a scris în 1976 o carte numită “Denaţionalizarea banilor” în care propunea acordarea permisiunii fiecărui individ sau organizaţii să emită propria monedă.

El preconiza ca băncile centrale să-şi păstreze privilegiul de a emite dolari sau franci, dar urma să li se permită şi altor instituţii să concureze în afacerile de creare a banilor, oferind monede sub o marcă proprie.

Iar Hayek era încrezător că ducaţii propuşi de el, emişi în aşa fel încât să păstreze constante preţurile exprimate în ei, ar fi scos din competiţie dolarul sau lira.

Iată aşadar că am descoperit şi suportul doctrinar pentru bitcoin sau sardex. Problema este însă că euro şi dolarul au economii puternice şi diversificate în spate. Bitcoin şi sardex n-au aşa ceva. Lor trebuie să le dai un cec în alb. În schimb, economiile Statelor Unite şi zonei euro constituie repere palpabile, iar monedele emise sunt conectate cu întreaga gamă de produse şi servicii.

 

 

bitcoins2

 

 

Deci, bitcoin ori sardex sunt legate de o ofertă mult mai săracă şi mai slabă calitativ decât euro şi dolarul. Monedele respective nu generează încredere, ci reprezintă doar o reacţie la relaxarea cantitativă (quantitative easing – QE), practicată mai întâi de SUA, iar apoi de euroland. Ele constituie, practic, un refugiu. A le achiziţiona nu înseamnă neapărat că ai încredere, ci că te deranjează excesul de dolari şi de euro. Fiindcă bitcoin şi sardex nu doar că nu poartă competitivitatea economiilor occidentale, ci ne putem confrunta cu incompatibilitate la nivelul schimburilor, ca urmare a faptului că oferta şi cererea nu sunt omogene.

 

 

tumin

 

 

Volumele de tranzacţionare cu sardex sunt modice, dacă le raportezi la populaţia Sardiniei şi la veniturile medii, ceea ce arată că e o monedă folosită marginal. Se poate încerca pentru ca proiectul să capete amploare, din motive ce ţin de patriotismul local, ca angajaţii administraţiei insulare să fie plătiţi în sardex, ceea ce ar echivala cu a primi cartele de mărfuri. Însă rezultatele posibile pe termen lung ar fi socialismul ori colapsul, fiindcă un sistem monetar are nevoie de anvergură.

Iar o întrebare foarte importantă legată de aceste monede locale alternative e ce se întâmplă cu ele dacă dispare referinţa? Sardex nu e ancorat în cerere şi ofertă la fel ca referinţa, e leverage pur. Sigur că nici referinţa nu are valoare instrinsecă, nu e ca în urmă cu o sută de ani, când cine mergea cu o bancnotă la bancă primea în schimbul ei o valoare indubitabilă - câteva grame de aur sau de argint. Spre deosebire de trecut, banii atestă acum un drept de proprietate fluctuant asupra unei cantităţi de bunuri şi servicii. Şi, din păcate, incertitudinea şi volatilitatea sunt date de faptul că respectiva cantitate de bunuri oscilează după cum inflaţionează băncile centrale masele băneşti. Totuşi, chiar şi în această situaţie, euro mijloceşte mai bine schimbul decât sardex.

 

 

eusko

 

 

Şi dacă tot nu credeţi şi nu credeţi ceea ce spun haideţi să-i dăm cuvântul unuia care susţine că a lăsa la îndemâna băncii centrale să regleze oferta de bani, înseamnă să laşi lupul paznic la oi: Murray N. Rothbard.

Asta nu-l opreşte însă să afirme că banii nu sunt doriţi de dragul lor, ci pentru că oamenii au încredere că marfa-bani va fi uşor acceptată în schimb de oricine. Ei acceptă bucuroşi tichete de hârtie marcate „dolari” nu pentru valoarea lor estetică, ci fiindcă sunt siguri că vor putea vinde acele tichete în schimbul bunurilor şi serviciilor pe care le doresc.

Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie purtând noi denumiri, continuă Rothbard. Ei trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, metale cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri.

 

 

 hourfam.one.bjm

 

 

Teorema regresiei a lui Mises demonstrează că banii trebuie să-şi afle originea într-o marfă nonmonetară folositoare, tranzacţionată pe piaţa liberă.

Problema crucială a ducatului hayekian - subliniază Rothbard - este că nimeni nu-l va accepta. Biletele cu noi denumiri ale tichetelor nu pot spera să concureze cu dolarii sau lirele, care au apărut ca unităţi de greutate ale aurului şi argintului şi au fost utilizate de secole pe piaţă ca unitate monetară, mijloc de efectuare a schimburilor şi instrument de calcul monetar şi socoteli.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review