Veniturile excepționale, sparte pe pomeni banale

Prețul petrolului a coborât la 28 de dolari pe baril, anticipând criza spre care se îndreaptă lumea. Ba chiar putem spune, dacă e să vorbim în termeni de echivalență reală - dolar la valoarea din 1998 - că se plasează la 18 dolari, acolo unde a stat nemișcat din a doua parte a anilor ’80, până la sfârșitul anilor ’90. În aceste circumstanțe, e inexplicabil de ce unele țări producătoare de țiței, cele care-l extrag ușor, de pe uscat, prin erupție naturală, acuză probleme la actualul preț? Vă închipuiți cu cât au crescut cheltuielile acestor state într-un deceniu și jumătate?!

Așadar deși petrolul costă cam cât în lungul interval când toată lumea a fost mulțumită, acum se văd state care se plâng că e mult prea ieftin. De ce? Arabii, de pildă, s-au apucat să achiziționeze hoteluri de lux în care nu mai intră nimeni pe timp de criză, echipe de fotbal și au oferit privilegii sociale.

Arabia Saudită a subvenționat masiv produsele și serviciile esențiale pentru populație, în primul rând carburanții și energia. Iar acum, prăbușirea cotațiilor mondiale la țiței a afectat grav bugetul statului saudit. Atât de grav încât șeicii iau în calcul reducerea subvențiilor pentru populație și chiar privatizarea "perlei coroanei", Aramco, compania petrolieră de stat, cea mai mare din lume.

Dar petrol nu se extrage doar din zăcămintele din deșert, din stepă ori de pe fundul mării, ci și din șisturi bituminoase. Exploatarea șisturilor a capacitat forța de muncă în zone unde era dificil să se creeze joburi și, deși respectivele companii suferă vizibil de pe urma reducerii prețului petrolului, după toate probabilitățile, vor beneficia de ajutor din partea statului pentru rezolvarea unei chestiuni de ordin social.

Punând cap la cap întreaga speță se observă că, în ambele situații, e vorba de exploatarea resurselor energetice. De ce într-un caz se va recurge la programe de ajutor, iar în celălalt la politici de austeritate? Din cauză că discutăm de incoerența politicii, căci aceasta e “responsabilă” cu costurile sociale. Norvegia e singura țară care a încercat să-și administreze banii obținuți din petrol mergând pe considerente pur economice. I-a plasat cam cum recomanda FMI să facă România cu cei din privatizări în prima parte a anilor 2000, veniturile excepționale să fie canalizate către investiții ce se materializează în dezvoltare.

Este adevărat că și fondul norvegian de petrol se confruntă, în prezent, cu pierderi, însă situația e departe de a fi la fel de dramatică precum cea din țărilor arabe sau din Rusia.