TVA scade, dar taxele adăugate pe valoare cresc

Degeaba a scăzut TVA la mâncare de la 24% la 9%, dacă se majorează semnificativ taxa pe ambalajele alimentelor. E clar că o astfel de măsură, împreună cu mărirea taxelor locale, e folosită să compenseze reducerea TVA. Taxele de mediu sau cele pe proprietate s-au folosit mai mereu ca să combată “dezechilibrele” fiscale, fiindcă atunci când se pun pe tapet eliminarea poluării şi impozitarea averii, nu prea au cum să apară reacţii populare. În definitiv, România este un stat social.

Cea mai importantă problemă este însă că ne aflăm într-un cerc vicios. Pentru a fi evitată această taxă pe ambalaje, firmele ar fi trebuit să realizeze investiţii. Dar îşi pot permite dacă taxele le erodează potenţialul investiţional? Cea mai bună dovadă e că şi în anul 2015 investiţiile străine au fost mai mici decât sumele trimise de românii care au plecat în afară după întreprinzătorii ce n-au investit în ţara lor din cauza mediului de business ostil. Deci, banii care vin la sentiment i-au depăşit iarăşi pe cei cărora le-a permis statutul de economie de piaţă funcţională să vină, ceea ce reaminteşte că România a fost acceptată în UE pe considerente politice.

Şi, într-adevăr, aşa cum am spus-o şi înainte de iunie 2015, când s-a micşorat taxa pe valoarea adăugată la alimente, e mai important să crească puterea de cumpărare decât să se reducă TVA. Iar pentru asta-i nevoie de investiții. De business nou. Să se acorde facilități pentru a fi atrase ceea ce poartă titulatura de investiții străine directe - bani care nu mai pleacă.

Reducerea TVA permite doar să se învârtă banii mai repede. Ceea ce nu-i suficient, deoarece ne trebuie mai mult business care să genereze creșterea productivității, majorarea veniturilor și noi locuri de muncă, fiindcă România are un număr extrem de redus de salariați în comparație cu mărimea patrimoniului. Şi atunci e necesar să crească potențialul investițional.

Însă nu poţi să forţezi prin amenzi să se investească în industria alimentară, să nu mai staţioneze maşinile pe drum, după ce ai luat o dată banii pentru parcări şi nu le-ai făcut sau să te aperi de riscul de cutremur cu asigurări obligatorii de locuinţe. Lucrurile trebuie făcute în ordinea firească. Mai întâi ai mediu de afaceri, care îţi permite să crească investiţiile şi oferta agregată. Economia generează abundenţă de produse, în paralel cu majorarea cantităţii de capital pe locuitor, după care, pe seama volumelor mari de marfă şi a consumului în creştere, mărfurile din import sunt substituite cu produse proaspete autohtone şi se ajunge la o situaţie căreia i se poate pune eticheta de bunăstare.

Dar încă o dată, aceasta e direct proporţională cu cantitatea de investiţii realizate pe locuitor, nu cu cea de reglementări. Pentru că la fel se întâmplă cu salariul minim. Salariul reprezintă expresia monetară a producţiei realizate în societate. Guvernul nu poate mări producţia când semnează cu pixul o hârtie prin care decide creşterea salariul minim. În acest fel el doar încasează o cantitate mai mare de bani din impozite aşa cum face şi cu taxele de mediu, după care se întreabă - atunci când vede că nu i-a ieşit exact cum a dorit - de ce creşte economia subterană.