Lipsa de transparenţă se răzbună pe iniţiatorul legii dării în plată şi atrage avizul negativ al CSM

Dacă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Ministerul Justiţiei (MJ) au găsit vicii în proiectul legii dării în plată - după cum relatează Hotnews - înseamnă că iniţiatorul actului normativ n-a consultat decât formal instituţiile din domeniul în care acţionează legea, pentru ca specialiştii acestora să-i sugereze soluţii pentru a nu încălca normele în vigoare.

Cu alte cuvinte, dacă cel ce a elaborat legea ar fi fost deschis şi ar fi colaborat instituţional, într-o relaţie care să semene cu un parteneriat, cele două foruri ar fi considerat pozitiv proiectul.

În fine, e greu de spus dacă viciile sesizate sunt singurele ce pot fi invocate, dar, în mod cert, pe seama opiniilor avizate ale CSM şi MJ, procesul de iniţiere a legii este contestat.

De unde se observă cât de mult contează că iniţiatorul legii dării în plată a preferat să ancoreze emoţial aşteptările românilor în loc să angajeze un dialog raţional şi responsabil cu consultanţii instituţiilor de profil.

Legea dării în plată a devenit o scrisoare cu “adrisant necunoscut”

Cui se adresează legea dării în plată? Iată o mare întrebare. E un proiect de act normativ care în enunţul iniţiatorului devine dintr-o lege socială - ce ar fi putut să exceadă principiul neretroactivităţii - una ce ar vrea să repare abuzurile băncilor asupra populaţiei.

Deci, pe lângă faptul că încalcă normele de drept existente, după cum a sesizat CSM, incoerenţa promotorului, face ca legea să aibă, în momentul de faţă, “adrisant necunoscut”.

Şi dacă tot am intrat în registrul lui Caragiale trebuie menţionat că nu se îndoieşte nimeni de buna credinţă a cetăţeanului turmentat iniţiator de legi, care nu e foarte sigur pe ceea ce vrea să facă, dar există o diferenţă clară între a fi harnic şi iscusit.

Hărnicia e dovedită de încercarea de a susţine, chiar cu contradicţii, legea, dar iscusinţa îi e pusă la îndoială de către CSM, care apreciază că încalcă normele în vigoare. Adică, hărnicia sfidează bunul simţ, fiindcă cetăţeanul iniţiator nu-şi mai aminteşte “adrisantul”, iar lipsa de iscusinţă e legată de motive procedurale.

Rezultă că cel care a propus legea e incoerent în hărnicia sa. Mai precis, a zis iniţial că-i o lege socială, dar de care a descoperit, între timp,  că nu i se mai poate pune această etichetă ca să se instaureze dreptatea pe relaţia debitori - bănci. Cu menţiunea că beneficiarul unei legi sociale nu e neapărat acelaşi cu cel ce a căzut victimă abuzurilor băncilor. Şi atunci cine e “adrisantul”? 

Legea dării în plată va fi un barometru al schimbării clasei politice

Aderarea la Uniunea Europeană a venit ca o consecinţă a unei hotărâri luate de forţa politică aflată la putere la acel moment, cu care a fost de acord toată lumea.

Subsecvent, instituţiile din România şi-au trasat, ca direcţie, apropierea, în termeni de funcţionare, de organismele similare din UE.

Iar românii şi-au ajustat comportamentul, din toate punctele de vedere, pregătindu-se, aşa cum a sugerat politicul, să devină cetăţeni ai Uniunii.

În acest context, a avut loc o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte funcţionarea societăţii. Respectiv, s-a văzut o mai mare doză de încredere alocată, pentru că ne îndreptam spre o lume nouă, în care democraţia juca un rol determinant, ce urma să se vadă nu doar în domeniul politic, ci şi în cel social, juridic sau fiscal.

Această nouă ancorarea a dezvoltării României, prin intermediul statutului de ţară UE, a modificat percepţiile şi anticipaţiile populaţiei, ancorând sentimentul unei bunăstări ce urmează să vină, fără să-şi pună cineva problema dacă vom avea şi noi un rol în realizarea ei sau dacă vrem să vină doar ca urmare a înţelegerilor politice.

România a cunoscut o perioadă de mare efervescenţă între 2005 şi 2008, în care aşteptările de prosperitate s-au confirmat la nivelul indicatorilor macroeconomici şi ai nivelului de trai.

Da, numai că, după izbucnirea crizei economice, s-a observat că politicul s-a distanţat de promisiunile de până atunci, recurgând extrem de rapid - în pofida anticipaţiilor populaţiei generate de promisiunile politice - la măsuri ce au înrăutăţit situaţia, atât la nivel macroeconomic, cât şi al menajelor. Ne întrebăm dacă, după acest parcurs, la finalul căruia oamenii au observat că li s-a luat, mai mult decât au fost asiguraţi că li se dă, legea dării în plată încearcă să facă dreptate? Asta fiindcă nu doar că vine din partea unui politic ce a promis, dar a luat mai mult decât a dat, ci şi pentru că doreşte să impună printr-un act normativ o protecţie a entităţilor economice ale clientelei, deghizată sub forma protecţiei sociale.

Sunt de vină oamenii că au avut încredere în promisiunile politicului sau acesta din urmă fiindcă îşi schimbă discursul după cum e nevoie?  Din acest motiv, legea dării în plată - dincolo de argumentele invocate de CSM sau oricare instituţie îndreptăţită să aibă opinii în acest sens, inclusiv organismele europene - va fi un barometru al reformării clasei politice.

• Tranziţia s-a încheiat: Avem de ales între proştii care nu ştiu nimic...

  < Prev
• Sinteza riscului sistemic

  Next >