Dovada că puterile statului nu se pot substitui

Piaţa creditului, de regulă, e mult mai rarefiată din punct de vedere al tranzacţiilor decât pieţele interbancare, monetară şi valutară, şi la nivelul ei mai intervine şi un factor ce o solicită suplimentar,  contactul direct cu clienţii.

În acest context, o lege care vine cu restricţii pe o piaţă unde deja există discrepanţe mari de preţ între diversele instituţii financiare are o probabilitate mare să accentueze segmentarea. Iar dacă aceasta se adânceşte foarte mult, piaţa de împrumut poate să devină nefuncţională.

Aşadar după ce că avem o piaţă vulnerabilă, mai vine şi o lege care ameninţă să o pună pe butuci de parcă lucrurile funcţionează ca în teatrul absurd al lui Eugen Ionescu.

Şi, din păcate, asta nu-i tot, fiindcă băncile vin să-şi facă deservicii în plus. Ele se grăbesc să reacţioneze, introducând avansuri de 35% - 50%, când era fair play să întrerupă creditarea, conducătorii de bănci să fie vocali, să iasă şi să explice clientelei ce se întâmplă, având în vedere că se confruntă cu un element de instabilitate ce acţionează şi retroactiv, şi abia apoi să ia nişte decizii.

Iar banca centrală ar fi trebuit să aibă doar iniţiative tehnice şi să fie rolul presei şi al instituţiilor de resort acela de a investiga şi a descoperi care sunt interesele personale şi de grup care constituie substratul propunerii legislative.

Ca să spun mai scurt care e neajunsul, se vede cum instituţiile financiare menţionate se substituie altora. Banca centrală era necesar să vegheze asupra riscului sistemic, nu să încerce să ţină locul presei, băncile comerciale să aibă grijă, transparent, de relaţia cu clienţii, pentru că aceasta va fi încercată de lege şi nu a fost bine întreţinută, iar alte instituţii specializate, să investigheze prin mijloace specifice cum a apărut legea şi care-s resorturile din spatele ei.

Dacă lucrurile ar fi evoluat în această cheie, cu siguranţă, nu am asista la aberaţiile din momentul de faţă ce vădesc, în cele din urmă, că puterile statului nu se pot substitui. 

 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review