Discursul social nu poate ascunde faptul că riscul de dare în plată trebuie remunerat suplimentar

Explicam într-un articol de opinie publicat tot astăzi de ce sunt necesare băncile (http://bloguluibalan.ro/index.php/opinii/664-de-ce-avem-nevoie-de-banci) . Dar prin asta doream să atrag atenţia că avem nevoie de instituţii ca atare, nu de managementul lor din prezent.

Şi pentru că tot a rămas darea în plată principalul subiect merită să amintim că în Statele Unite există un produs care include aşa ceva, însă această opţiune e asumată de la bun început, prin contract. Locuinţa poate fi dată în plată băncii, dar acest lucru e liber consimţit de la bun început, iar condiţiile de creditare includ o marjă de risc corespunzătoare.

La noi, acest “instrument” apare impus printr-o propunere legislativă, deci fără a face obiectul acordului părţilor, e valabil atât pentru trecut, cât şi pentru viitor, fără a se lua în calcul un risc suplimentar, remunerat superior.

Se discută numai social, de nedreptate, de înşelăciune, dar nimic de riscul în plus, care e necesar să fie asumat şi plătit.

Şi pe fondul acestui discurs emoţional şi a unui act normativ încă nelegiferat apar reacţii ale băncilor. Oare pe ce bază impun unele avansuri de 50%, iar altele de 35%, dacă legea nu-i în vigoare? Creditează pe bază de impresii?

Probabil că da, fiindcă acestea au caracterizat şi discuţiile tehnice avute în jurul legii după ce preşedintele a refuzat să o promulge. Băncile comerciale s-au ascuns în spatele băncii centrale şi au reacţionat la fel de emoţional ca şi promotorii actului normativ.

Au fost atât de emoţionate încât au uitat că lucrează cu clientela. Au venit cu produse pe care le-au considerat potrivite pentru clienţi, dar fără să-i întrebe pe aceştia dacă au nevoie de ele.

Şi atunci când băncile se vor mai apuca să-i mai acuze pe cei cărora le oferă “marfa” că sunt lipsiţi de cultură financiară, ei ar trebui să le replice că e un joc cu miză nulă, pentru că nici băncile nu-şi propun să înţeleagă nevoile consumatorilor. Motiv pentru care clienţii se întreabă, pe bună dreptate, la ce le folosesc, în ciuda strădaniei celor ce-i avertizează că reacţionează la nervi şi că instituţiile de credit au un rol vital în societate.