Două lucruri care ar trebui să aibă rating: băncile centrale și loviturile de stat

Chiar așa, de ce băncilor centrale care fac QE nu le scade ratingul? De ce mă întreb asta? Fiindcă respectivele își modifică profilul de risc. Emit monedă și o investesc în obligațiuni junk. Ca urmare, au un profil mai riscant, ce trebuie punctat ca atare.

Nu e nimic extraordinar în ceea ce spun. Dacă o bancă comercială procedează în acest fel, și își schimbă profilul de risc, va fi retrogradată de agențiile de rating. De ce băncile centrale sunt tratate altfel? Pentru că ele se consolidează în taxe și impozite?!

Din păcate însă, până la urmă tot aia e. Mediul economic devine mai prost, ratingul țării se micșorează și implicit și cel al băncii centrale.

Sigur că în ultima perioadă agențiile de rating au părut paralizate, dar, asta nu trebuie să ne adoarmă vigilența, pentru că în măsura în care Banca Centrală Europeană (BCE) activează regional, ar trebui să se deprecieze ratingul zonei. Cu precizarea că în funcție de bondurile pe care le-a achiziționat BCE din diverse țări, calificativul statelor se poate diminua mai mult sau mai puțin, de la caz la caz.

Iată niște idei care ar trebuie să le vină agențiilor de rating, care par derutate în momentul de față. De pildă cum afectează evenimentele din Turcia mediul economic? În niciun fel? Păi, lovitura de stat a “costat” 300 miliarde de lire turcești, circa 100 miliarde de dolari!


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review