“Cursul BNR”, un nume inventat fiindcă Fiscul nu vrea să audă de “piață”

Am văzut într-un ziar economic o știre în urmă cu 10 zile potrivit căreia cursul BNR a ajuns la aproape 4,52 lei/euro, mai precis la 4,5175. În același timp m-am uitat însă și pe site-ul Băncii Centrale Europene (BCE) și am observat, tot pe 10 octombrie, un curs de 4,5035 lei/euro. Cursul BNR se vede că-i diferit de cursul BCE, care-i cel bun?

Amândouă sunt la fel de bune, diferă doar datele de piaţă, deoarece au fost culese la ore diferite ale zilei. De fapt, nu există nici cursul BNR, nici cel al BCE, ci doar cotații de piață, stabilite pe baza cererii și a ofertei.

Iar problema este că într-o economie cu prețuri în euro, comerciantul trebuie să justifice Fiscului cursul de pe factură. Și cea mai simplă variantă e să caute cotațiile afișate pe site-ul BNR. Pentru Fisc, BNR “garantează” că acel curs a existat pe piață, la o anumită dată.  Deși, la fel de bine, se poate utiliza cursul BCE, fiindcă e un garant la fel de bun.

Da, însă nimeni n-ar trebui să fie împotrivă ca o companie să utilizeze cursurile văzute la un moment dat în piaţă, şi care pot fi justificate cu ajutorul unei capturi de ecran. Fiindcă la baza stabilirii cursurilor BNR sau BCE stau astfel de “capuri” făcute la momente diferite.

De ce Fiscul n-ar recunoaşte orice captură de ecran ca fiind valabilă? Îi e teamă statului să nu fie furat, ca atunci când admite să existe o campanie de ieftiniri o singură dată pe an ca să nu i se micşoreze cuantumul taxelor? Sau încearcă să creeze spaţiu să aplice amenzi, deşi lipseşte baza legală?

Dar toate acestea se poate rezolva foarte simplu dacă firmele ar plăti un impozit forfetar, o taxă de funcționare, pe care, după ce o varsă la Fisc, acesta să nu mai fie preocupat de ceea ce fac companiile. Dacă se duc cu prețurile de vânzare sub cele de achiziție, dacă depun sau nu bilanț ori în ce ritm realizează ele amortizările.

Și în momentul în care inspectorilor fiscali nu vor mai gândi în termeni de procente impozitul pe profit, fiindcă statul n-a investit cot la cot cu antreprenorul ca să-i poată pretinde o cotă procentuală, sau nu se vor mai preocupa de cursul “prins” în contabilitate, cu siguranță că nu se va mai vorbi de cursul BNR sau de cursul BCE, ci doar de cursul pieței.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review