Guvernul e în plină “ofensivă” în ceea ce priveşte salarizarea bugetarilor. Analiştii s-au repezit să vorbească de o iniţiativă populistă, dar aceasta depăşeşte perspectiva relevată. În momentul în care se majorează lefurile de la stat, angajaţii din companiile private mari sunt tentaţi să migreze către joburile publice şi firmele unde lucrează ar trebui să le crească remuneraţiile, ca să nu părăsească actualele locuri de muncă.

Întrebarea este însă, dacă un lucrător pleacă de la privat la stat, atras de salarizare, cât timp va putea fi plătit la respectivul nivel. De ce merită ridicată această problemă? Pentru că mărirea veniturilor se corelează cu productivitatea. Salariul reprezintă doar expresia monetară a producţiei în societate, pe care guvernul nu o poate majora printr-o simplă semnătură cu pixul pe o hârtie. Aşadar, pe termen scurt lefurile pot creşte, dar pe termen lung procesul se confruntă cu lipsa sustenabilității, din cauza insuficientelor sporuri de productivitate.

Dar, haideţi să mergem mai departe și să analizăm inițiativa executivului. Ei bine, în momentul în care oamenii vor încasa mai mulţi bani, autorităţile locale îşi vor permite să “umfle” taxele pe proprietate, fiindcă cei cu venituri în creştere tind să acumuleze aşa ceva.

Având în vedere cele spuse până acum s-ar putea specula că asistăm la o “ofensivă a baronilor”, dar nu acest fapt ar fi important, ci cum să reacționeze instituțiile responsabile la astfel de provocări. Banca centrală, de pildă, ar trebui să imprime un trend crescător dobânzilor și să bonifice mai bine rezervele minime obligatorii, ca să se ofere mai multe  resurse pentru credit și să se constituie avantaje la nivel de cost pentru ca prețul împrumuturilor să nu se modifice.

Mai mult decât atât, e indicat, la nivelul creditului neguvernamental, ca acesta  să avanseze doar în paralel cu economisirea. Adică, majorarea veniturilor e necesar să fie stimulată să se transfere inițial în economii, nu direct în proprietate, cum se profilează actuala tendință, care induce riscul să dezechilibreze secvența economică.

Ca să conchid, banca centrală poate combate trendul de cumpărare a proprietăților, care, ulterior, ar face obiectul taxării, în situația unor majorări salariale lipsite de sustenabilitate pe termen lung. Fiindcă, în lipsa unor economisiri suplimentare, cu credit s-ar putea achiziționa niște imobile ce vor fi achitate în două decenii, timp în care e puțin probabil ca veniturile rupte de productivitate să nu provoace dereglări contextului macroeconomic. Pe termen scurt, poate avea loc o mărire a salariilor și să crească nivelul de taxare al proprietății, însă, pe termen lung, urmează să se producă o nouă bulă imobiliară. 

• De ce recurenţa eclecticii şi nu abducţie?

  < Prev
• De ce nu trebuie România să accepte statutul de ţară second hand?

  Next >