A-ți pune întrebări e dificil, dar poți să fii mai rar păcălit de mituri!

Lordul Keynes a „decretat” că preţul activelor determină nivelul ratei de ocupare a forţei de muncă. Iar un declin ar trebui combătut prin majorarea ofertei de bani de către băncile centrale (de exemplu, prin cumpărarea de titluri de stat), pentru a creşte la loc preţul activelor. Chiar dacă laureatul Nobel pentru Economie Edmund Phelps a atras atenţia că e imposibil ca preţul activelor să revină pe trend ascendent fără ca și celelalte preţuri, inclusiv cel al muncii (salariile), să nu crească. Deci, astfel ar fi indusă o spirală prețuri - salarii!

Foarte multă lume își închipuie că majorarea ratei șomajului este automat o veste proastă pentru evoluția acțiunilor listate pe piețele de capital.

În consecință, atunci când autoritățile publică statistici care arată înrăutățirea șomajului, tendința devenită aproape reflex a multor investitori este să se aștepte la o scădere a cotațiilor bursiere și, în consecință, să-și vândă din dețineri, eventual în pierdere.

Este doar unul dintre miturile demontate în "The Little Book of Market Myths: How to Profit by Avoiding the Investing Mistakes Everyone Else Makes."

Autorul cărții este Kenneth L. Fisher, fondator, președinte și CEO al companiei de administrare de active Fisher Investments și autor, timp de 32 de ani și jumătate până în decembrie 2016, al rubricii "Portfolio Strategy" din revista Forbes.

Potrivit lui Fisher, credința că piețele de capital se resimt în momentele de creștere a șomajului este un mit contrazis de realitate și de cifre.

"Șomajul este, probabil, un indicator întârziat, izolat, care nu indică o anumită direcție a pieței sau a economiei viitoare. Și, uimitor, recesiunile încep atunci când șomajul se află la cel mai de jos punct al ciclului economic, nu invers. De-a lungul istoriei, șomajul nu a scăzut niciodată înainte de finalul unei recesiuni. Exact opusul - deseori crește după recesiune și apoi rămâne la un nivel ridicat pentru multe luni sau chiar ani. Ar fi ciudat și contrar datelor economice fundamentale și istoriei recente dacă șomajul ar scădea înainte de sfârșitul unei recesiuni. Cu toate acestea, politicienii și experții vorbesc ca și când ar trebui să fie așa!", precizează Fisher.

Un alt mit risipit de Fisher e acela că, în mod necesar, obligațiunile sunt instrumente investiționale mai sigure decât acțiunile. Asta pentru că, deși oferă randamente semnificativ mai mici, prezintă mai puțină volatilitate și, deci, evoluează mai previzibil.

Fisher arată că acest mit s-a înrădăcinat în mintea celor mai mulți investitori din cauza faptului că aceștia își iau ca orizont perioade de timp scurte și medii. Astfel, la termene de până la 10 ani inclusiv, afirmația este adevărată: un portofoliu investițional compus 100% din acțiuni a prezentat atât randamente, cât și volatilități mai mari decât unul format integral din obligațiuni.

Pe măsură, însă, ce lungim intervalul de timp analizat, constatăm că diferențele de randament se mențin, dar cele de volatilitate se îngustează. În aceste circumstanțe, pe o perioadă de 20 de ani, portofoliul de acțiuni prezintă randamente mai bune, însă o volatilitate aproape similară cu cea a portofoliului de obligațiuni.

"Pe perioade istorice de 30 de ani, deviația standard medie pentru alocarea 100% acțiuni a fost mai mică decât pentru 100% venit fix. Acțiunile au avut doar jumătate din volatilitate, dar randamente mult mai bune!", relevă autorul.

Concluzia? "Sunt nenumărate mituri la care investitorii se dau bătuți - nu le pot acoperi pe toate aici. Dar dacă te obișnuieșți cu frumusețea și puterea care rezidă în a pune întrebări, cu timpul ar trebui să fii mai rar păcălit de mituri nocive și poți ajunge să te descurci mai bine la rezultatele pe termen scurt". Asta pentru că "a-ți pune întrebări e dificil" și "majoritatea oamenilor preferă calea simplă de a nu-și pune întrebări".

Trecând însă de la mituri la "boicot", se observă cum "Oracolul din Omaha" vinde acțiuni la Apple și își crește rezervele de numerar la 277 miliarde de dolari, o treime din valoarea companiei Berkshire Hathaway, evaluată la 900 de miliarde de dolari.

Oare Warren Buffett e neîncrezător în actualul preț al activelor și momentul ar părea să-l îndemne că cel mai bine ar fi să nu facă nimic?!

Asta, din multiple motive! Mediul economic mondial e împănat de riscuri accentuate. Nivelurile de îndatorare publică și privată explodează. Se cer din nou stimulente bugetare și măsuri neconvenționale. Se poartă multiple războaie comerciale și nu numai între marile puteri. Pare foarte tentant să intri în panică sau, dimpotrivă, să mizezi pe faptul că autoritățile vor rezolva problema, iar tu vei profita de asta!

Singura certitudine e incertitudinea. Orice business implică riscuri majore, cu excepția celor extrem de defensive, cu marje mici de profit și care, totodată, mobilizează mult capital. De aceea, pare mai rațional ca ținta să fie minimizarea eventualelor pierderi. Căci nu trăim vremuri care să răsplătească eficiența și avantajele comparative.