Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA: Trebuie evitată capcana complezenței și gradualismului

Relația Greciei cu zona euro este o telenovelă financiară care ține deja de luni de zile și care nu se va termina prea curând.

Pe de altă parte, îngrijorările cu privire la dominația Germaniei asupra Europei se situează la cel mai înalt nivel din ultimii 70 de ani. Prăbușirea burselor din China, în pofida (sau poate din cauza) intervenției statului, pune tot mai mult sub semnul întrebării capacitatea guvernului chinez de a asigura o creștere economică rapidă a țării, încredere de care depinde tot mai mult legitimitatea autorităților de la Beijing.

În Statele Unite, pare că situația fiscală nu a mai fost demult atât de sustenabilă, grație unei încetiniri semnificative a majorării costurilor cu sănătatea. Pe de altă parte, Puerto Rico se află în pragul celui mai mare faliment din istoria obligațiunilor municipale din SUA.

Tolstoi remarca că toate familiile fericite seamănă între ele, în timp ce fiecare familie nefericită este nefericită în felul său propriu. În același mod, fiecare dintre situațiile descrise mai sus prezintă propriiile sale dinamici. Însă concatenarea lor face posibilă extragerea unor lecții comune pentru decidenții de politică financiară și pentru șefii lor politici.

Două ies în evidență. În primul rând, există legi economice la fel cum există legi fizice și, la fel ca legile fizice, nici cele economice nu se supun voinței politice. Criza financiară, marea recesiune și accentuarea semnificativă a inegalităților au dus toate la o reevaluare negativă a funcționalității piețelor libere. Din asta nu rezultă, însă, că guvernele pot obține rezultatele economice pe care le doresc prin simplă legiferare.

Problemele Greciei, bineînțeles, sunt legate de eșecurile politicilor economice ale autorităților de la Atena. Însă nu ar trebui să ne surprindă că o contracție fiscală de peste 20% din PIB, într-o economie care nu are are libertatea de a relaxa politica monetară sau de a-și devaloriza moneda, duce la depresie, cu toate că decidenții își doresc altceva.

Se știe că uneori poți păcăli pe toată lumea, iar pe unii îi poți păcăli tot timpul, dar nu poți păcăli pe toată lumea tot timpul. În același fel, piețele pot fi ineficiente și divergente față de fundamente și, de asemenea, pot fi manipulate de guverne pe perioade semnificative, însă este un guvern iresponsabil acela care își imaginează că poate menține prețuri speculative la niveluri convenabile din punct de vedere politic în mod permanent, așa cum ar putea descoperi curând autoritățile chineze.

La fel, dacă un default nu poate fi controlat, e tentant să spui că e imposibil să apară. Este o greșeală evidentă, demonstrată cel mai recent de insistența cu care europenii repetau în 2010 că datoriile Greciei nu vor fi niciodată restructurate. Asta stimulează o complezență periculoasă din partea creditorilor și nu îi încurajează deloc pe debitori să implementeze reforme constructive.

În al doilea rând, dezechilibrele și problemele fundamentale cer soluții fundamentale. În toate sferele, tentația abordărilor graduale este enormă. Gradualismul este mai comod din punct de vedere politic, menține o anumită flexibilitate în raport cu viitorul, într-o lume a incertitudinilor. De asemenea, obligă într-o mai mică măsură la recunoașterea propriilor erori trecute. În fine, dă aparența prudenței.

Dar experiența americană în Vietnam ar trebui să constituie o lecție pentru toți cei tentați de soluții graduale. La fiecare pas, decidenții au făcut suficient pentru a evita dezastrul, însă nu destul pentru a crea perspectiva succesului. Asta până în momentul în care elicopterele americane au părăsit ambasada din Saigon, consfințind eșecul politicilor SUA.

Problemele financiare comportă întotdeauna două aspecte: aritmetica nu iese, iar încrederea se pierde. Soluțiile graduale, parțiale, care constau în ajutoare financiare insuficiente, care amână scadențe, dar nu reduc datoriile, și care amână deciziile legate de viitor se confruntă cu riscul constant de a nu rezolva problemele aritmetice și, deci, de a fi insuficiente pentru a recâștiga încrederea piețelor.

Există o sumedenie de exemple de acest tip în istoria financiară a lumii: consilii monetare menținute prea mult timp sau datorii restructurate prea târziu. Însă nu-mi vine în cap nici o situație în care o măsură radicală să fi fost luată prea devreme. Lumea are nevoie de decizii limpezi și curajoase. Să sperăm că asta se va întâmpla. Să sperăm asta în pofida experienței ultimilor ani.  

Editorial apărut în Financial Times: http://www.ft.com/intl/cms/s/2/723359b0-2887-11e5-8db8-c033edba8a6e.html#axzz3gPvZyb1l


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review