Je suis colectiv

Evenimentele regretabile din ultimele zile au generat o amplă reacție emoțională ce a fost exploatată de televiziuni și oameni politici. Aceasta e produsul educației și manipulării din ultimele două decenii, în contextul în care s-au cultivat manifestările afective în zone unde ar fi trebuit să dicteze rațiunea și pragmatismul.

Cultivarea emoției în locul rațiunii se vede foarte bine atunci când poporul cere capetele responsabililor, iar conducătorii nu ezită să-i dea satisfacție, fără a-și pune problema că evenimentul de tip lebădă neagră produs vineri seară a fost cauzat de vicii sistemice.

Și pentru că tot se discută insistent la tv de lipsa autorizațiilor și avizelor poate că ar fi bine să ne gândim la perioada interbelică, atunci când activitatea era mai puțin reglementată, dar cine făcea erori de management era taxat drastic de piață. De unde se vede că mentalitatea și spiritul antreprenorial alcătuiau la vremea respectivă un mix ce se apropia mult de nivelul de conștiință ce trebuia să existe.

Revenind la timpurile noastre, când conștiința se observă că nu se ridică la nivelul acumulărilor materiale, “deficitul” trebuie să fie compensat de prevederi legislative. Dar problema este că, la noi, legislația nu urmărește să echilibreze în mod real acest decalaj, ci se mărginește la încasarea de amenzi și taxe. Pe care antreprenorii le achită fără să-și modifice atitudinea.

În mod firesc, legislația ar trebui să oprească o activitate dăunătoare să se mai desfășoare, nu să facă comerț cu indulgențe. Fiindcă, reiterez, în momentul de față activitatea de încasare a impozitelor prevalează, în loc să fie subsecventă. Și, de asemenea, e simptomatic că nimănui nu-i pasă că, după incidentul de vineri, s-au închis o grămadă de cluburi, dar nu pentru că erau neapărat în neregulă, ci ca să evite disconfortul interacțiunii cu organele unui executiv ce își propune reprimarea unei activități, ca să nu mai existe probleme.

Cu alte cuvinte, nu interesează pe nimeni dacă activitatea economică stagnează, antreprenorii se decapitalizează și renunță la locurile de muncă, ci doar câți bani se strâng la buget. Cu precizarea că legătura între legile ce se rezumă la încasarea unor taxe și lipsa schimbărilor la nivelul conștiinței este făcută de corupție.

E clar că nu prin amenzi trebuie guvernat, ci inteligent, cu ochii spre economia de piață. Și că e nevoie ca mixul de politici să permită atingerea unei situații în care conștiința și mentalitatea dictează asupra bunăstării, nu activitățile speculative.

Dar în loc ca guvernul să-și organizeze sistemul de impuneri în așa fel încât să le poată administra eficient, cheltuiește o cantitate apreciabilă de resurse pentru ca inspectorii să „descindă“ din mașinile inscripționate cu ANAF Antifraudă.

Și acest fapt, e cel mai bun argument că oamenii abilitați cu colectarea impozitelor par a fi mai mult angajați ai instituțiilor “de forță“ decât economiști.

O modificarea a filosofiei ar trebui să plece de la realitatea că diversele domenii economice utilizează diferit activele. Unele folosesc mai mult forța de muncă, altele utilajele. A le uniformiza fiscal e ca și cum s-ar porni de la premisa că toată lumea vinde benzină și trebuie să colecteze accize pentru stat.

Iar cel care apreciază că ANAF este o instituție absolut necesară la dimensiunile actuale e un susținător al demnitarilor cu coloană de escortă și antemergători pe motocicletă.

Și pentru că s-a tot vorbit că angajații clubului unde a avut loc incendiul soldat cu zeci de victime erau plătiți “la negru” această chestiune se poate soluționa fără mai mult ANAF și disconfort creat clienților, fără controale ce se cer acum insistent la televizor ca să fie combătută frauda fiscală. Rezolvarea se numește impozit forfetar.

Așa cum la Istanbul se plătește o taxă, după care vânzătorii se pot târgui cum doresc cu clienții în magazine, la fel pot primi antreprenorii români câți clienți le permite spațiul din club, fără să le pese că sunt prinși că nu le-au tăiat bon fiscal sau bilet de intrare, cât timp achită o taxă fixă.

După care, dacă firmele plătesc taxa forfetară ce nevoie mai au să depună bilanț? De ce trebuie să se cheme SRL? Și de ce e obligatoriu să aibă contabil? Contabilii au devenit importanți fiindcă i-a fost frică statului să nu fie furat, motiv pentru care a făcut “prohibită” flexibilitatea prețurilor și a complicat cadrul fiscal.

Din câte se vede, modelul german de fiscalitate nu se potrivește deloc României, ci mai degrabă cel turcesc, care e mult mai liberal decât “liberala” Uniune Europeană.

E natural ca un stat să nu perceapă un impozit procentual pe profit, căci nu e părtaș la business, ci o taxă fixă de funcționare.

Apoi, după ce agentul economic o achită, face ce vrea el. Se târguiește ”ca la piață” în propriul magazin, primește câți clienți vor să-i calce pragul în club, fără să-i fie teamă că îi va fi activitatea întreruptă din cauză că n-a tăiat bon, totul e ca statul să guverneze inteligent, ca un capitalist, nu prin amenzi, ca un milițian.