Am înțeles că nu benzina se scumpește, ci kilometrul devine mai scurt. Iată o bună încercare de a rezista crizei, acum când accizele și celelalte taxe reprezintă din nou cea mai mare parte din prețul benzinei/motorinei, dar și al gazelor sau al țigărilor. Oare cum este mai bine din punct de vedere economic să majorezi impozitarea în criză, după un declin al PIB cu patru procente sau să crești pensiile, în condițiile unui regres al productivității?
Eu ca biet jurnalist nu știu ce răspuns să dau, ar trebui ca mediul universitar să arate ce remediu oferă pe timp de criză cărțile de economie, pe care eu, ca ziarist semidoct, mărturisesc că nu le-am citit, iar specialiștii certificați să releve ce arată cercetările.
Ca jurnalist nu mă împiedică însă nimic să citez din alte publicații, pentru că sunt mai mult ca sigur că ziarele și revistele au intrat în contact cu oameni de specialitate, care le-au spus de unde vine economia, cum stă și spre ce se îndreaptă. Publicația TimeNewRoman scria, de exemplu, că dacă petrolul ar fi gratis, benzina în România s-ar ieftini cu aproape un leu! La astfel de cercetări m-am referit atunci când am făcut apel la specialiști.
Și totuși, eu m-am uitat pe un grafic și am observat că, la noi, prețul benzinei/motorinei se duce în sus, ca și cel al gazelor, chiar și atunci când cotațiile de pe piețele financiare merg în jos. S-ar înțelege că prețul petrolului poate deveni și negativ, precum cel al banilor, benzina tot nu se ieftinește. Oare de ce? Fiindcă accizele şi TVA, care reprezintă grosul din preţul la pompă, trebuie să susţină deficitul de la bugetul pensiilor, unul care se observă că se accentuează mereu în preajma alegerilor?
Nu știu cum se face că din nou am ajuns la o întrebare cu pensii, ce ar putea inspira industria auto să dorească micșorarea săptămânii de lucru la patru zile, cu “taxarea” corespunzătoare a salariaților pentru repausul prelungit. Din câte se observă toată conjuncția de factori, cu tot cu Mercur retrograd, pare să se plaseze împotriva consumului. Și atunci e bine ca specialiștii să indice calea de a ieși din criză.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest