Umorul este o binecuvântare a vieţii care uşurează totul şi scuză totul. Aşa că e de nepreţuit în dizolvarea ruşinii.

Dacă cineva nu face decât să-i lase pe alţii să plătească pentru el, e meschin; dar dacă se bate cu pumnii în piept şi face haz pe seama fraierilor plătitori, e un tip haios.

Simpla laşitate e ruşinoasă; cea împănată cu exagerări umoristice şi gesturi groteşti poate trece drept hazoasă.

Cruzimea e ruşinoasă, doar dacă autorul nu-i dă aerul de glumă nevinovată.

O mie de glume desfrânate sau chiar blasfematoare nu fac cât două cepe degerate pe lângă descoperirea faptului că omul poate face aproape orice-i trece prin cap fără să se teamă de oprobriul celorlalţi, ba chiar mizând pe admiraţia lor, numai să ştie cum să dea totul pe glumă.

Printre zeflemitori, e întotdeauna de la sine înţeles că totul e de luat în glumă. Dar nimeni nu face de fapt glume; doar că orice discuţie în jurul unui subiect serios îi va inventa o latură ridicolă, pe care cu toţii pretind că au sesizat-o de mult.