Jörg Guido Hülsmann e autorul unei povești care începe cu regele unei ţări mici, Alfania, ce-şi inflaţionează moneda sa, alfa şi cursul alfa faţă de beta, moneda unei ţări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulţi bani pe importuri, investitorii betanieni îşi văd ciuntite capitalurile plasate înainte de deprecierea monedei alfa, în schimb, regele alfanian şi industriile exportatoare se îmbogăţesc pe seama supuşilor şi investitorilor străini.

Pălmaşii alfanieni n-au cum se feri de inflaţie, dar capitaliştii betanieni încep să renunţe la investiţiile din Alfania. Alfanienii ajung să fie prejudiciați îndoit de inflaţie: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de alta, prin diminuarea capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării.

Cu o recesiunea pe cap şi cu vistieria goală, regele alfanian e constrâns să manevreze rezonabil inflaţia pentru ca investitorii betanieni să nu mai înregistreze pierderi. Dar, surpriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania şi le promite că va produce suficient de multă monedă beta pentru a stabiliza cursul alfa. Asta îl face pe regele Alfaniei să revină la comportamentul iniţial. Bagă mai departe inflaţie, dar fără a avea motive să se mai teamă de efectele negative ale acesteia. Cu garanţia monetară betaniană acordată monedei alfa, capitalurile betaniene nu se mai repatriază, ba chiar vin şi altele. Siguranţa de care se bucură cursul îi permite regelui să se îmbogăţească în continuare.

La un moment dat însă, Guvernul Betaniei, presat de dificultăţi renunţă la a-i mai sprijini pe exportatorii de capital. O criză puternică izbucneşte în Alfania, deoarece economia alfaniană s-a specializat de-a lungul anilor de inflaţie în sectoare ce erau rentabile datorită fluxurilor de monedă betaniană. Problemele apărute sunt potenţate de deprecierea monedei alfa. Investitorii internaţionali evită Alfania într-un moment în care importul de capital ar fi permis restructurarea economiei.

Foştii profitori de pe urma inflaţiei - regele, familia şi prietenii - reprezintă însă cel mai important obstacol în calea restructurării. Ei au devenit, graţie inflaţiei, cei mai puternici capitalişti ai ţării. Dar, spre deosebire de alţi întreprinzători, nu şi-au clădit averea nici pe creativitate, nici pe calităţile anticipative, ci doar pe multiplicarea banilor de hârtie, pe care au impus-o populaţiei. Acum ei sunt la cârma economiei, dar nu ştiu ce să facă. Din punct de vedere economic, Alfania alunecă din criză în recesiune, căci puternica familie regală nu posedă spirit antreprenorial, iar micilor antreprenori privaţi le lipseşte capitalul. Această recesiune ascunde un pericol politic, pe care regele trebuie să-l îndepărteze cât mai repede. Dar, din moment ce el însuşi nu poate provoca schimbarea economică, caută credite din străinătate pentru a tempera situaţia critică, de exemplu în Betania. Astfel Alfania devine dependentă politic de această putere.

• Ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa, ajunseşi în Östralia!

  < Prev
• „Cresc întruna taxe-accize?/Şi cu asta ce-am făcut?”

  Next >