Și totuși, legionarii, în frunte cu Codreanu, au sedus cel puțin o generație, de la muncitori și țărani la „piscuri” ale intelectualității. Și aveau în mod deosebit priză la tineri. Ceea ce înseamnă că, într-un fel sau altul, erau percepuți ca fiind „cool”, la fel cum e (încă) perceput, de exemplu, un Che Guevara. Probabil că, pentru a înțelege fascinația legionară, ne-ar trebui un regizor care să-i prezinte pe adepții Gărzii de Fier ca pe gașca în alb și cu pălării din Portocala mecanică sau ca pe Mickey & Mallory din „Născuți asasini”: esteți ai violenței.

Comunismul a fost dintotdeauna perceput ca fiind cool în Occident. Regimurile de după Cortina de Fier au vrut să inducă și propriilor supuși aceeași percepție. În România, asta s-a făcut prin fenomenul cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu. Un fond naționalist-ceaușist era livrat tinerilor prin intermediul formei muzicii protestatare vestice, folk și rock. Nicu Alifantis cântând despre un John Lennon asasinat de capitalismul imperialist-militarist-consumerist.

Iar resorturile propagandistice ale cenaclului erau dezvăluite extrem de transparent în piesa „Te salut, generație-n blugi”: „Există niște tineri marcați de folk și rock/Ce au nevoie-n țară de sprijin și de toate/Și dacă nu am face cultură pentru ei/Ei și-ar lua-o-n taină de prin străinătate”. Adică de la Metronomul lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă, asasinat în 1975, la doi ani de la debutul cenaclului Flacăra.

De unde am plecat și unde am ajuns. Tot acolo! Îmi pare rău că n-am pomenit nimic de ocaua mică în plină relaxare cantitativă, urmată de explozia prețurilor la utilități.