Socialismul este științific. Liberalismul nu. Acesta din urmă lucrează cu piața. Mai precis cu evenimente/episoade/secvențe de piață, care, cu cât sunt mai multe, cu atât diviziunea muncii e mai adâncă și piața mai legată. S-ar putea crede că în timp ce socialismul este științific, liberalismul e empiric. Dar nu-i așa, pentru că deciziile de piață se iau pe baza datelor statistice și a modelării lor matematice, de unde ar rezulta că, de fapt, liberalismul e științific și nu socialismul. Liberalismul e ghidat de științele fundamentale, dar fără a avea pretenția că ar fi științific. Socialismul e strâns legat de politică, care nu este o știință fundamentală - lucrează cu ierarhii, scări de valori, care când sunt inversate, nonvalorile devin virtuți - deși pretinde că ar fi științific. De fapt, socialismul utilizează un pic de aritmetică, atunci când face alegerile pe seama algoritmului politic. Dar asta nu poate să schimbe concluzia. Liberalismul are bun simț, socialismul - nu!

Iar dintre ideile socialiste care își fac loc peste decenii este aceea că datoria statului faţă de capital trebuia să fie relativ simplă şi limpede: el trebuia doar să vegheze ca acesta din urmă să rămână în slujba statului şi nu cumva să-şi închipuie că este stăpân pe naţiune. Însă și cea că liberalismul opune statului interesele individului; când ar trebui ca statul să fie singura identitate reală a individului. Iată niște îndemnuri clare de a intra cu bocancii în casa omului!

Dar nu vreau să expediez repede latura științifică, fiindcă în epoca stalinistă, propagandiștii vorbeau despre punerea bazelor unei științe "cu adevărat sovietice", întemeiată pe principii sănătoase "comuniste" și opusă cu totul "pseudo-științei" din Occident, falsificată și întinată de capitalism.

Numai că savanții din URSS "defectau" adesea în Vest, pentru a-și putea face meseria și nici măcar experții și epistemologii occidentali cu vederi de stânga nu credeau că știința practicată și sprijinită într-un stat socialist ar putea fi în esență diferită de cea din țările necomuniste. Se vorbea cel mult despre întărirea rolului statului ca finanțator și coordonator strategic al demersurilor științifice, unii privind cu invidie către modelul sovietic, alții - subliniind mai degrabă tarele lipsei de libertate și de perspective din Uniune.

Nu existau însă dubii asupra faptului că știința este una singură. Matematica sau chimia nu lasă loc de propagandă sau ideologie.

Și încă un aspect important. Odată cu revoluţia industrială, seniorii feudali din Europa au fost puşi în imposibilitatea să mai exercite coerciţia fiscală. Pe seama micşorării paletei de taxe, a libertăţii economice obţinute, a apărut liberalismul clasic, ce a permis dezvoltarea omenirii, şi asta nu doar la nivel de mari invenţii şi descoperiri, ci şi la cel al mentalităţii. În acelaşi timp, neoprotestanţii au găsit libertate religioasă în Statele Unite şi pe fondul ei America a ajuns să fie o putere mondială. Un rol important în acest proces l-a jucat, bineînţeles, democratizarea educaţiei, într-un moment în care Asia mai era dominată de caste. În definitiv tot de libertate vorbim şi la nivel educaţional!

În prezent găsim, din păcate, atât puzderia de taxe din trecut, cât şi substituirea educaţiei cu propaganda. Ce bine însă că ceea ce vedem nu e numit socialism, fiindcă în acel caz ar fi lipsit de bun simț.

• Sociologi care nu cred în diviziunea muncii

  < Prev
• Cum au devenit societățile bancare vinovatul de serviciu

  Next >