Unirea face puterea

Investiţii, investitori şi burse există, practic, de când lumea. Însă doar apariţia capitalismului a dus la democratizarea activităţii de investire, aşa cum a democratizat economia în ansamblul său. Până la capitalism, resursele şi capitalul erau concentrate în mâinile unor caste dominante extrem de restrânse din punct de vedere numeric, în vreme ce imensa majoritate a populaţiei se afla în diferite relaţii de servitute şi îi era, de iure şi de facto, blocat accesul la acumularea de capital, practicând exclusiv o economie de subzistenţă.

Democratizarea economică adusă de capitalism şi de revoluţia industrială a lărgit extraordinar de mult numărul de oameni implicaţi activ şi liber în activităţi economice lucrative. Pături din ce în ce mai largi ale populaţiei au depăşit stadiul economiei de subzistenţă şi au devenit capabile să economisească, adică să pună deoparte surplusul de venituri rămas după satisfacerea nevoilor de consum.

Aceste economisiri nu reprezentau sume mari. Cu ele nu se puteau efectua investiţii de anvergură, nu erau suficiente pentru achiziţionarea de acţiuni sau obligaţiuni. De cele mai multe ori, singura opţiune era depozitarea lor în bănci, cu grad de risc minim, dar şi cu dobânzi şi randamente corespunzătoare, adică reduse.

Totuşi, deşi luate individual, economisirile celor proaspăt intraţi în jocul economic capitalist păreau neglijabile pentru economie în ansamblu, însumate, acestea reprezentau sume semnificative. Nu existau însă mecanismele şi instrumentele necesare pentru ca aceste economisiri să poată fi investite în active cu rentabilitate mai mare, prezervându-se, totuşi, pe cât posibil, o siguranţă care să corespundă apetenţei reduse de risc a deţinătorilor de mici economii. Depozitele bancare erau insuficiente în această privinţă.

Era, deci, nevoie de un mecanism care să le permită micilor potenţiali investitori să-şi diversifice deţinerile de active, adică să-şi poată plasa banii nu doar în depozite bancare, ci şi în obligaţiuni, acţiuni şi chiar în active imobiliare. Iar această diversificare trebuia furnizată la costuri reduse şi cu riscuri cât mai mici, pe care micii investitori să şi le permită.

Astfel, în 1774, un negustor olandez pe nume Adriaan van Ketwich a creat, prin subscripţie publică, unul dintre primele vehicule investiţionale cu caracteristici similare celor pe care astăzi le numim fonduri mutuale. van Ketwich a plecat chiar de la ideea că micii investitori, cu resurse individuale de capital restrânse, au nevoie să-şi diversifice portofoliul cu costuri reduse. Nu întâmplător, fondul de investiţii creat de el purta numele de Eendragt Maakt Magt, expresie care se traduce în româneşte aproape mot a mot prin "Unirea face puterea" şi care era, de altfel, şi deviza oficială a Republicii Olandeze.

Această deviză şi mecanismele de valorificare a capitalurilor pe care le reprezintă au însemnat, practic, o revoluţie financiară în interiorul revoluţiei capitaliste şi industriale. După democratizarea "economiei reale" adusă de capitalism, fondurile mutuale au revoluţionat şi democratizat şi lumea investiţiilor financiare. Achiziţia de acţiuni, obligaţiuni şi alte active a încetat să fie un privilegiu al unei elite restrânse. Oricine cu o minimă capacitate de economisire poate, de atunci, să devină investitor pe burse, prin liberă asociere cu persoane cu capacitate de economisire similară şi prin stabilirea de relaţii contractuale cu un administrator de investiţii.