P.P. Carp

Zicerea românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar pare a fi observaţia unei spirit “ascuţit”, care şi-a pierdut vremea uitându-se la televizor în ultimele săptămâni.

Da, numai că pe vremea lui P.P. Carp, cel care a surprins perfect „natura” nu prea existau televiziuni, nici măcar nu era scris în Constituţie că România e un stat social. Iată un politician - un preşedinte al Partidului Conservator care a trăit până în 1919 - nepopulist. Incredibil, a existat aşa ceva şi la noi!

Carp nu era o persoană simpatică nici măcar la el în partid. S-a opus curentelor „trendy” ale epocii, antisemite, populiste şi protecţioniste, adoptate de unii politicieni de stânga, liberali. El a fost un susţinător al pieţei libere, s-a remarcat în timpul mandatelor sale de premier prin reforme fiscale, stimularea investiţiilor străine şi combaterea corupţiei. Şi nu despre toţi liberalii avea o părere proastă, de I.G. Duca, de pildă, - asasinat ulterior de nişte colectivişti, legionarii - spunea că e unul dintre puținii oameni politici care citeşte. Iar pentru că am ajuns cu discuţia la “fenomenul” cultural, P.P. Carp a venit la prima întrunire a Junimii cu o traducere din tragedia Macbeth a lui Shakespeare.

În fine, notam recent că figurile care s-au impus în prim-planul scenei politice din 1990 încoace nu au nimic din anvergura generației pașoptiste sau a celei care a creat România Mare. De aceea manualele de istorie le vor ocoli cu grație. Nu este însă cazul lui P.P. Carp, despre el Eugen Lovinescu preciza că: „Istoria nu judecă oamenii mari numai după rezultate, ci și după înălțimea concepțiilor lor și fermitatea caracterului”. La rândul său, Gustave Le Bon scria într-o carte din 1920 - Psihologia timpurilor noi - că foarte puțini înțeleg că educarea caracterului e mult mai importantă decât cea a inteligenței. Francezul adăuga că prosperitatea economică a unei țări depinde mai ales de calitatea elitelor. De îndată ce ele slăbesc, țara slăbește. Nu inteligența le lipsește elitelor, ci caracterul nu e întotdeauna la înălțimea inteligenței, completa Le Bon, care nici el n-a fost o figură care să genereze empatie şi poate că de aceea e compatibil cu P.P. Carp, ce consideră că schimbarea trebuie să se producă „de sus în jos” - adică, de la elite către mulţime - fără zguduiri violente, revoluţii, urmărind ridicarea societății românești în ansamblul ei, prin respectarea proprietății private.

Tocmai de aceea, pentru prezervarea capitalismului economic, ce a transformat sărăcia din regulă în excepție și a democratizat prosperitatea, avem nevoie de o stabilitate a cadrului instituțional pe care e bine să nu ne sfiim să o numim "medievală". Evident, nu în sensul de a ne întoarcere la structurile de putere și organizaționale din Evul Mediu, ci al permanenței anumitor valori. Ce nu pot fi apărate decât prin educație. Și care ar putea fi încarnate simbolic de monarhie. Altfel, ne vom trezi că, în loc de cultură, avem doar propagandă politică, marketing, PR și literatură motivațională.

Apetitul redus pentru compromis al lui P.P. Carp, verticalitatea sa, care contrastează cu ceea ce vedem în prezent, se observă şi în poziţia faţă de încălcarea de către Rusia a angajamentului de a respecta integritatea teritorială a României. Atunci când prinţul Gorceakov i-a reproșat că e filogerman, Carp i-a replicat, chiar la Sankt Petersburg: ”Pardon, Excelență! Eu sunt antirus!”.