Un serviciu important pe care bancile si alte institutii financiare il pun la dispozitia companiilor este asa-numitul factoring, precum si administrarea creantelor.

Prin intermediul factoringului, firmele pot obtine lichiditati in avans de la banci pe facturile pe care le au de incasat de la clienti.

Practic, bancile cumpara aceste facturi de la firme, inainte de scadenta acestora, urmand ca, la maturitatea creantelor, sa incaseze valoarea facturilor de la clientii firmelor.

In schimbul acestui serviciu, bancile retin un procent din valoarea facturilor decontate in avans.

Firma care recurge la factoring obtine in acest fel, contra unui comision perceput de factor, in timp scurt, sumele de bani pentru produsele livrate cu termen de plata mai indepartat, elimina riscul de neplata (care trece asupra factorului) si costurile gestionarii creantelor (sumele ce trebuie incasate de la clienti).

Finantarea se realizeaza prin accelerarea circulatiei capitalului.

Un serviciu mai putin cunoscut si doar partial asemanator cu factoringul este asa-numitul forfaiting.

Forfaitingul este utilizat in general in tranzactii de export in care sunt implicate marfuri, bunuri de capital sau alte bunuri de valori mari si pentru care termenele de efectuare a platii facturilor sunt destul de lungi, putand ajunge si la cativa ani.

Forfaitingul constituie o forma de finantare a exporturilor in cadrul careia forfaiteurul preia creantele din export pe termen mediu si lung ale exportatorului.

Serviciul este de o natura similara cu factoringul, dar aria riscului transferat si perioada de transfer a acestuia sunt mai extinse.

Cea mai importanta diferenta dintre factoring si forfaiting se refera la titlurile de valoare care sunt cumparate de banca sau institutia financiara care ofera lichiditate comerciantilor.

In cazul factoringului, este vorba pur si simplu de facturile emise de firmele vanzatoare pentru produsele livrate sau pentru serviciile efectuate pentru partenerii comerciali. In schimb, in cazul forfaitingului, forfaiteurul cumpara de la exportator efecte de comert, respectiv cambii si bilete la ordin detinute de exportator si emise in beneficiul sau de catre clientii externi.

Aceste titluri de valoare cumparate de forfaiteur trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe conditii pentru a fi acceptate.

Astfel, cambiile si biletele la ordin trebuie sa fie neconditionate, sa fie acceptate legal la plata si sa fie avalizate, respectiv garantate de catre o banca agreata de forfaiteur.

De cele mai multe ori, operatiunile de forfaiting sunt fara recurs catre exportator, ceea ce inseamna ca, odata ce a cedat forfaiteurului contra lichiditati efectele de comert emise pe numele sau de client, exportatorul nu mai are nici o implicare, fiind treaba exclusiva a forfaiteurului sa recupereze de la clientul exportatorului sumele prevazute pe efectele de comert respective.

Din punct de vedere istoric, forfaitingul este un tip de operatiune financiara aparuta relativ recent, ca urmare a necesitatii ca exportatorii sa acorde credite clientilor pe perioade tot mai lungi si in cote tot mai mari. Astfel, la unele exporturi complexe, cota de credit poate ajunge la 80 - 85 %, iar perioada de creditare depaseste 5 ani.

In aceste conditii, resursele financiare ale exportatorilor si chiar ale bancilor comerciale sunt insuficiente, inclusiv din cauza scadentelor foarte lungi.

• Cine va castiga partida Grecia – UE, politicul sau economicul?

  < Prev
• Si daca CHF e solutia, nu problema?

  Next >