Cine va castiga partida Grecia – UE, politicul sau economicul?

 

Grecia nu-si poate plati datoriile. Daca nu va ajunge la un acord cu politicienii Uniunii Europene va declara moratoriu, adica incapacitate de plata, si va intrerupe relatia cu eurolandul.

Cam acestea sunt discutiile care se poarta in acest moment si care fac obiectul articolelor din presa. Din pacate insa, rationamentul nu e dus pana la capat. Ce inseamna ca nu se rezolva problema din Grecia?

Daca statul elen renunta la euro, va trece, din nou, la drahma. Iar aici intrebarea care se pune ar fi daca o poate face brusc? Pai, nu prea. Moratoriul poate fi declarat repede, insa nu si adoptarea vechii monede.

Trebuie sa se tipareasca bani, sa fie pusi in circulatie si sa se stabileasca ce dobanzi vor purta finantarile in drahme. Vor fi de zeci sau de sute de procente?

Si pana a se ocupa statul elen de toate aceste detaliile de care analistii nu vorbesc deloc, e bine sa ne amintim de momentul anterior cand a fost salvata Grecia de la faliment. Atunci s-a recurs la un “haircut” sugerat de politicienii europeni. Cu alte cuvite, datoria publica a grecilor a fost diminuata arbitrar, printr-o decizie politica.

Mai mult, marile banci si-au pastrat pozitia ca urmare a asigurarilor primite de la politicienii din tarile de origine. Ce vor face politicienii dupa acest precedent? Vor avea curajul sa le spuna bancilor ca se dezic de decizia anterioara si ca institutiile de credit au fost fraiere fiindca i-au luat in serios?

Cum sta treaba in momentul de fata, Grecia are o datorie enorma de peste 175% din PIB, situatie acceptata de Comisia Europeana la intrarea in UE si de Banca Centrala Europeana la adoptarea euro. Si nu poate da banii inapoi.

Daca lucrurile raman asa, chiar si fara ca grecii sa-si plateasca imprumuturile, sistemul bancar elen nu e pus in pericol mai mult decat cel al altor tari ce detin titluri de stat elene. Dar daca se renunta la euro, sistemul financiar grecesc se va cutremura, si odata cu el si bancile europene cu care este interconectat.

Reactia Uniunii Europene va arata daca aceasta organizatie este credibila. Pentru ca iesirea Greciei din zona euro ar decredibiliza politic UE, in masura in care ar arata ca nu e consecventa cu masurile anterioare.

Probabil ca, pana la urma, Grecia nu va parasi eurolandul, dar cat exista aceasta perioada de incertitudine este un moment ideal pentru a fi preluate bancile elene.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review