Analiștii economici sunt supărați că România ar putea trece de la feudalism la capitalism

Cu siguranță că macrostabilitatea este un bun public și echilibrul macro e deosebit de important, dar ceea ce trebuie menționat este că în acest context s-a ajuns într-o perioadă cu maximum de corupție.

Iar această ultimă remarcă e dovedită de clasamentul World Economic Forum (WEF). Potrivit datelor aferente anului 2011, România se plasa în a doua parte a topului competitivității, pe locul 78 dintr-un total de 144 de economii analizate, în situația în care cel mai important obstacol în calea business-ului era reprezentat de corupție. Flagel întreținut de îndatorarea publică și îngreunarea poverii fiscale.

Așadar, macrostabilitatea – un bun de preț – a fost obținută în circumstanțele în care, în locul resurselor deturnate de corupție, s-au pus altele, extrase din nivelul de trai cu hazard moral și selecție adversă, pentru ca suma viciilor să rămână constantă. Și această stare a primit, ulterior, denumirea de echilibru macroeconomic.

În momentul de față însă primarilor și baronilor locali le e frică de DNA, deficitul structural se diminuează, iar economia românească urcă pe locul 53 în clasamentul competitivității, în condițiile în care principala barieră în calea afacerilor nu mai e percepută ca fiind corupția, ci mărimea taxelor.

E adevărat că dacă ar fi existat - la momentul la care s-au cules datele ce au stat la baza evaluării WEF - și o politică economică care să încerce să soluționeze și chestiunea fiscalității, poate că lucrurile ar fi stat și mai bine în top. Dar chiar și așa s-ar putea zice că s-a creat spațiu pentru unele creșteri salariale. Pentru că - reiterez - nu prea se mai fură. Altfel nu se explică cum de s-a putut anula “fără dureri” un deficit bugetar ce a ajuns la 9% din PIB în 2009!

Dar, din păcate, în loc să se discute de întreruperea jafului național și de scurtcircuitarea statului mafiot se vorbește insistent de imposibilitatea creșterii salariilor în lipsa sporurilor de productivitate. Și că nu se pot aloca mai mulți bani pentru învățământ, deși prestația din ce în ce mai slabă a guvernelor în ultimul deceniu și jumătate tocmai de deficitul din ce în ce mai accentuat de educație e legată.

N-aș vrea însă să-mi îndrept discursul spre zona emoțională, cu multă încărcătură socială, ci doar să întreb cum de spun analiștii, in corpore, că fără productivitate se strică echilibrele, dar evită să vorbească de excedentul bugetar și de eradicarea furtului. Oare pentru ce militează ei? Să revenim la situația macrostabilă anterioară când resursele mergeau de la bugetul consolidat la baronii locali și “reglajele” se făceau din nivelul de trai? De aceea e bine să construiască mai departe baronii șosele și alte elemente de infrastructură ce devin operaționale peste ani și ani? Și oare ce e mai nociv, să ajungi la macrostabilitate pe fondul unui maximum de corupție sau să ai niște creșteri salariale rupte de productivitate, în situația în care nu se mai fură?

Răspunsul îl vom afla în următoarea perioadă, după ce vom vedea efectele ultimelor schimbări produse la vârful partidului de guvernământ. Asta cu precizarea că abordarea corectă, care să satisfacă inclusiv problematica productivitate – salarii, este ca statul să devină mai mic, pe seama externalizării unor servicii.

Fiindcă nu e tocmai în regulă ca statul să ia niște resurse prin intermediul impozitelor, să ajungă la excedent bugetar, și apoi să le redistribuie pe criterii de piață, când o poate face piața direct. Pentru ca acest lucru să se întâmple e suficient să se micșoreze taxele, mai ales că mediul economic percepe fiscalitatea ca fiind opresivă, după cum rezultă din ultimul raport WEF.

Iar în condițiile în care statul se reduce ca dimensiune nu va putea avea nimeni obiecții când agenții economici privați majorează salariile. Bineînțeles că n-o pot face decât în paralel cu obținerea unor câștiguri de productivitate, pentru că nimeni nu vrea să dea faliment. Și - foarte important! - banii, odată ce nu ajung la buget, nu vor putea să încapă pe mâna baronilor.

Dacă lucrurile vor evolua încă 2- 3 luni în același fel s-ar putea ca toată lumea să-și dea seama cât de mult înseamnă să nu furi în România. Oare de asta-s supărați analiștii? Că baronii vor să fure, nu sunt lăsați și există “riscul” să ajungă prea mulți bani pe piețe, ca în economiile capitaliste?