Birocrația care infirmă voința populară exprimată prin vot

Jurnalistul Florin Rusu scrie (http://www.profit.ro/opinii/tehnocratia-ucide-si-democratia-14471624) că un sistem democratic e construit pe corpuri intermediare, iar politicienii sunt doar un vârf al aisbergului. Nu ei sunt creatorii sistemului, după cum cred demonstranții, ci mai degrabă creația lui. La baza sistemului stau tehnocrații și funcționari, care fac tot posibilul să pară indispensabili.

Cele spuse Rusu pot fi probate prin aceea că se întâmplă frecvent ca voinţa poporului, manifestată prin aleşi să fie deturnată de funcţionari. Bunăoară, parlamentarii dau o lege şi au tot dreptul legitim s-o facă, dar se vede că actul normativ, apărut în Monitorul Oficial, nu se aplică. De ce? Pentru că se aşteaptă instrucţiunile realizate de specialiştii ministerului de resort. Şi în multe cazuri aceştia din urmă interpretează legea cum consideră ei, făcând din ea un act nelegitim.

Aşadar, atunci când apar norme care schimbă intenţia Parlamentului şi o lege se aplică potrivit precizărilor birocraţilor se infirmă voinţa populară care stă la baza democraţiei. Şi după cum ştiţi, spre deosebire de noi, care avem legi şi supralegi, există state cu sisteme cutumiare.

Acolo nu se interpretează nimic, fiindcă se ştie cum să se facă de zeci şi sute de ani. Cutumele sunt reguli foarte apropiate de natural, ceea ce evită hazardul moral şi selecţia adversă. Vă închipuiţi însă, văzând aceste sisteme libere, cât de discreţionar e condusă România?

Florin Rusu apreciază că sistemul nu e constituit din oameni, ci din instituții, reguli, formale și informale. stabilite de tehnocrați și functionari. Acest lucru îmi amintește de Napoleon ce a afirmat, exasperat, că dacă vrei să rezolvi o anumită chestiune pui un om, dacă nu, numești o comisie.

Dar mai important este că în ultimele zile s-a repetat continuu că avem nevoie de instituții puternice, care să se lupte cu corupția. Iar problema e că există un mare sac cu bani, ce, teoretic, aparține tuturor, dar care, de facto, e administrat de birocrați. Și mai avem un pool de investiții publice selectate discreționar de funcționari, dat fiind că statul, planificatorul central, nu are la dispoziție nici un mijloc de a afla apriori care sunt cele mai urgente nevoi ale consumatorilor, acest lucru neputându-l face decât piața și doar aposteriori, care îi răsplătește cu profit pe antreprenorii de succes și îi penalizează cu faliment pe cei neinspirați.

Ce e de făcut? Potrivit artizanului terapiei de șoc din Polonia, Leszek Balcerowicz, dacă avem două economii de dimensiuni egale, cea în care avem mai multe întreprinderi mici este, proporțional, reglată în mai mare măsură de piață și contracte, și dirijată în mai mică măsură prin intermediul directivelor ierarhice. Dacă într-o economie există multe firme mici, numărul întreprinzătorilor este mare, iar cel al funcționarilor - mic.

Este lesne de observat că România are nevoie de mai puțin stat, care redistribuie resursele, și de mai multă piață, care le alocă eficient și continuu. Dacă în loc de 84% din profit realizat de 1% din companii, ar veni 95% de la 70%, care ar asigura 80% din cifra de afaceri, nu 35%, faptul că ar fi mai mulți întreprinzători ar face structura economiei mai robustă. Mai mulți participanți înseamnă stabilitate, piață mai mare, mai multe evenimente, creșteri de volume și profit.

Este o eroare, deci, să susții - așa cum s-a repetat până la însușire zilele acestea, la tv - ca statul să fie reformat. El trebuie doar să devină mai mic, rolul tehnocraților și funcționarilor - de care spune Florin Rusu că reprezintă baza sistemului – să scadă, și să se ocupe piața de alocarea resurselor.

Pentru că atunci când cei care fac stabilizarea nu se ating de privilegiile administrației politizate, în special a celei din zona controlată de baronii locali, ce să vezi? Politica fiscal - monetară controlează consumul, cu ajutorul impozitelor explicite și implicite (inflația), până se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate

Mai departe, politicienii de la guvernare sunt fericiți că tehnocrații și funcționarii au adus cererea la nivelul ofertei. Chiar dacă natural e să se gândească în termeni de stimulare a ofertei și a productivității, nu de reprimarea consumului, dacă tot ni s-a atribuit calificativul de economie de piață,

E clar că politicile monetare și fiscale, care gestionează cererea agregată, sunt instrumente ce administrează sărăcia, prin intermediului birocraților. Iar românii nu de asta au nevoie, ci de supraofertă de bunuri și de piețe.

Iată ceea ce ar trebui să se modifice, dacă tot a pomenit președintele Iohannis de schimbarea paradigmei.