Excedentul bugetar protejează România de recesiunea mondială

Cea mai importantă știre a săptămânii trecute - venită la sfârșitul acesteia - a fost, fără îndoială, masacrul de la Paris și faptul că legile Big Brother adoptate după atacul de la Charlie Hebdo nu au fost capabile să-l prevină.

Dar acest eveniment regretabil nu trebuie, în niciun caz, să abată atenția opiniei publice de la ceea ce se profilează la fel de periculos din punct de vedere economic.

Reducerea prețului activelor și impredictibilitatea cursului euro-dolar, dar și a celorlalte cotații, cuplate cu diminuarea performanței economiei chineze, ne fac să ne gândim la o restrângere a secvenței economice, în ciuda relaxării cantitative (quantitative easing – QE).

Nu-i loc de optimism, dar mai important de subliniat e cine-i responsabilă pentru această situație? Criza datoriilor suverane, care nu se soluționează atât de repede pe cât se anticipa inițial, pentru a permite recâștigarea încrederii și reluarea ciclului economic.

Tentativa de a provoca o majorarea a prețului petrolului pe baza acumulării de stocuri, așa cum încearcă, în prezent, China, este mai mult o decizie politică decât una economică. Fiindcă e necesar să se stocheze o cantitate imensă de țiței ca să se conserve actualul preț. Atât de mare e neîncrederea în politicieni, trădată de consumul redus!

Avem, așadar, următoarea problemă: niște furnizori de petrol îl vând în cantitate mare, deoarece au problemele structurale în economiile lor, și o țară care fabrică bunuri substitut - China - ce s-a dezvoltat pe investiții străine și care nu poate performa potrivit așteptărilor. În condițiile în care se poate înregistra, atât o scădere a consumului de petrol, cât și a cererii pentru mărfurile chinezești, premisele unei recesiuni la nivel mondial par clar conturate.

Iar aceasta poate fi mai “corelată” decât în cea din 2008, deoarece criza izbucnită atunci nu a fost tratată corect. Măririle de taxe și QE au indus mai multă neîncredere.

Într-o asemenea situație, România trebuie să compenseze eventualele acumulări de deficit structural prin excedent bugetar și stimularea ofertei de bunuri și servicii, măsuri ce sunt deosebit de importante în conjunctura internațională actuală și pentru echilibrarea internă a scăderii TVA și a creșterii salariilor.

Mai precis spus, susținerea surplusului bugetar și substituirea dependenței de investițiile străine cu fonduri europene constitutie o opțiune inevitabilă, venită pe fondul unei instabilități internaționale în creștere. Cu mențiunea că realizarea proiectelor în care sunt alocați banii comunitari e bine să nu necesite termene foarte lungi. Pentru că e posibil ca situația internațională să afecteze și fluxurile de fonduri UE, în circumstanțele în care orizontul de business se îngustează. Iar o conservare a prețului petrolului la 50 dolari/baril, cum sugerează directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, se va observa că e greu de obținut.

De fapt, nu discutăm doar de o potențială scădere a prețului țițeiului, ci și a altor active. Și abia când prețul lor va fi suficient de jos - în țări și zone de primă importanță - abia atunci se va întrezări ieșirea din criză. Asta pentru că acum avem alocări dezechilibrate între sectoare. Iar în momentul în care prețul se va reduce vor fi eliberate resurse către alte domenii, în condițiile în care reluarea funcționării organismelor economice și restabilirea încrederii se vor vedea doar după realocarea resurselor și reechilibrarea sectorială.

De altfel, “gurul” Alan Greenspan a zis - încă din 2008 - că cea mai gravă criză de după ultimul mare război va lua sfârșit numai după stabilizarea prețurilor din zona imobiliară. Spusele sale trebuie generalizate la toate activele, dar și privite în dinamică. Statele Unite, în loc să ia măsurile corespunzătoare de ieșire din criză, au socializat pierderile cu QE. De aceea, nivelul de corecție care ar fi trebuit atins când a venit Greenspan cu acea declarație se plasa mult mai sus decât unde e nevoie să se regrupeze actualmente prețul activelor, pentru că nu s-au luat măsurile adecvate la momentul potrivit, și - așa cum ne-a învățat Milton Friedman - totul se plătește, nu există prânz gratis.

Și ca s-o zicem mai pe șleau, motivul pentru catre băncile au preferat să susțină prețul activelor, în loc să-l lase să se corecteze, a fost dat de nesustenabilitatea datoriilor suverane, generată de slaba educație și conduită morală îndoilenică a celor ce compun clasa politică. Vă vine să credeți sau nu, dar mișcarea cu iz de revoluție din România e posibil să o vedem în mai multe țări europene. Politicienii au încercat să amâne manifestarea tensiunilor ce vădesc neîncrederea în ei cu ajutorul a diverse forme de inflație, dar asta n-a făcut decât să amâne un deznodământ, care atunci când va fi “scadent”, va declanșa o deflagrație de forța unei lebede negre.

Cursul euro-dolar, ce înregistrează o evoluție haotică în momentul de față, reprezintă o oglindă fidelă a contextului prezentat. El a căzut victimă unor declarații și nu constituie efectul unor măsuri concrete. Iar datele economice ce provoacă confuzie pe piața valutară sunt unele controversate tocmai pentru că-s rezultatul unor măsuri economice ce se bat cap în cap, în situația în care oamenii politici încearcă să acopere urmele furtului ce a lăsat țările supraîndatorate.

Iată de ce ideea unui excedent bugetar, care să nu permită să se majoreze datoria externă a României, în condițiile vriei ce se profilează pe piețele internaționale de împrumut, reprezintă soluția bună. Asta coroborată cu stimularea ofertei agregate, fiindcă, să nu uităm, țările emergente care au mers pe această cale, precum Polonia, nu s-au confruntat cu recesiunea.   


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review