După ce criterii alegem fondul mutual la care investim?

Pe o piață liberă și funcțională a serviciilor financiare există oferte pentru toate gusturile și buzunarele. Nu suntem egali și cu atât mai puțin identici. Avem nevoi, preferințe și resurse diferite, deci este firesc ca toate aceste lucruri care ne individualizează să se reflecte și în alegerile noastre legate de furnizorii de servicii financiare.

Lucrurile stau la fel și în cazul fondurilor mutuale. Situațiile și preferințele diferite ale oamenilor vor duce la alegeri diferite. Important este însă să știm cât mai bine ce vrem, pentru a alege în cunoștință de cauză. Mai multe informații și sfaturi în acest sens aflăm din ghidul și programul de educație financiară "România investește" lansat recent de Erste Asset Management.

Care sunt principalele criterii de selecție după care ne ghidăm atunci când alegem fondul mutual la care să investim? Cel mai vizibil și mai pregnant este randamentul, adică rentabilitatea cu care sunt investiți banii diferitelor fonduri.

Aici nu frebuie însă să uităm niciodată un principiu de bază al prudenței, pe care și administratorii de fonduri de investiții ni-l amintesc ori de câte ori au ocazia, obligați și de legislația în vigoare: performanțele anterioare nu reprezintă garanții pentru rezultatele viitoare. Cu alte cuvinte, simplul fapt că un fond mutual a adus în trecut câștiguri constante investitorilor nu înseamnă că există certitudinea că va continua să facă acest lucru și în viitor.

În plus, atunci când ne uităm la randamentele obținute de fondurile mutuale, trebuie să ținem cont de faptul că cu cât fondurile recomandă termene mai lung pentru plasamente, cu atât trebuie să te uiți pe perioade mai lungi de timp la performanțele anterioare ale acestora.

Pe urmă trebuie să știm cu cât mai mare precizie ce grad de risc suntem dispuși să ne asumăm. Potențialul de câștig este întotdeauna corelat cu gradul de risc al investițiilor, deci trebuie să știm ce vrem: să economisim la randamente mici și cu riscuri pe măsură sau să câștigăm sume mari fiind dispuși totodată să ne asumăm și pierderi semnificative. Diferențele de risc sunt date de tipologia și procentul instrumentelor financiare conținute în portofoliile fondurilor. Cu cât un fond mutual plasează mai mulți bani în acțiuni listate sau alte instrumente cu venit variabil, expuse mai mult la volatilitatea pieței, cu atât riscul este mai crescut.

Contează foarte mult și orizontul de timp al investiției noastre, precum și scopul în care vrem să utilizăm banii pe care sperăm să-i câștigăm investind în fonduri mutuale. Nu în ultimul rând, este bine să ne interesăm despre palmaresul și reputația administratorilor de fonduri mutuale înainte de a alege.

"Dacă economisești pentru renovare și ai nevoie de bani în câteva luni, e bine să alegi un fond de investiții monetar. Dacă te gândești că o să-i folosești peste 2-3 ani, alege un fond de obligațiuni sau un fond de tip multi-active, iar dacă ai planuri mai îndepărtate, alege un fond de acțiuni. Ai la îndemână cel puțin câteva zeci, dacă nu chiar sute de fonduri de investiții din care să alegi, având în vedere deschiderea pieței locale pentru toate fondurile de investiții care funcționează sub legislația europeană. Înainte să alegi unul, uită-te bine și la istoricul, activitatea și renumele administratorului fondului de investiții", se arată în ghidul "România investește".


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review