Cât risc generează IFN-urile pentru sistemul bancar şi societatea românească?

IFN-urile creditează clienţii neeligibili ai băncilor, dar resursele lor provin tocmai de la acestea din urmă. Iar pentru ca sistemul bancar să fie protejat e necesar să-şi reducă drastic expunerile pe astfel de entităţi.

Aceste idei au făcut deja obiectul unui articol de opinie anterior, la care aş vrea să adaug însă că activitatea IFN-urilor poate continua la aceeaşi parametri dacă banii nu sunt oferiţi de băncile autohtone, ci de cele internaţionale, dacă se apelează la emisiuni de obligaţiuni şi la alte forme de finanţare, transparent, aşa cum recomandă şeful statului să funcţioneze societatea pe toate componentele sale.

Dacă acest lucru se va produce sigur că vom asista la un proces de însănătoşire a sistemului şi se va putea observa dacă fără juxtapunerea băncilor româneşti activitatea IFN-urilor se mai derulează în acelaşi ritm.

Aşadar, dacă s-ar lua măsuri în sensul enunţat, şi instituţiile financiare nebancare lucrează cu resurse din afară, urmează să vedem dacă vor mai fi acuzate că au un comportament detestabil.

Cu precizarea, reiau, că actual mod în care acţionează se adresează clienţilor ce nu se califică pentru împrumuturile bancare din cauza supraîndatorării, dar şi celor ce nu îndeplinesc decât pentru scurte perioade normele de venit, şi acest lucru poate şi ca urmare a felului cum acţionează politica fiscală, inclusiv a modului amatoricesc în care se elaborează politica bugetară şi are loc execuţia ei.

Cu alte cuvinte, printre muşterii IFN-urilor e posibil să se numere şi persoane fizice ce deţin firme care generează profituri în circumstanţe ce nu ne prea fac onoare ca stat membru UE şi a unor mentalităţi ce refuză să se schimbe dacă nu se produce aşa ceva mai întâi la nivel politic.

Asta ne duce cu gândul dacă nu cumva problema IFN-urilor a fost tratată într-un fel tributar comportamentului politic şi se îndepărteză de modul tehnic în care ar trebui soluţionată.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review