Când marketingul și paza țin loc de capital, rezultatul e subdezvoltarea

Ambianță caldă și relaxantă la casa X, clipe de neuitat la pensiunea Y, mâncare ca la mamă acasă la locanta Y. Margarete, moteluri și hosteluri, dar nimeni nu te invită în locuri de lux. Hotelurile de 5 stele puse în vârful muntelui, dotate cu restaurante în care ești tratat ca un gentleman, se pare că doar austriecii și elvețienii au, și uneori le mai exportă și pe la “frații” bulgari. În România, decorul special se asociază cu case în care stai cu gazda, cea care îți aduce să mănânci și să bei la meșe rustice din trunchi de copac nedecojit.

Te așezi și te apuci să consumi bucate grase, țuica și vinul casei, pentru că așa-i bucătăria românească, fără să-i pese de colesterolul care se pune pe vasele mesenilor. De fapt, toată tradiția se învârte în jurul lipsei de capital - de asta e înlocuită carnea cu grăsimea! - deficiență ce încearcă să fie mascată de un marketing neaoș, cu motive “dacice”.

Povestea pe care v-o spun poate că vi se pare nouă, dar ea e aceeași. Ludwig von Mises explica într-una dintre prelegerile sale ţinute în Argentina anului 1958, la puţin timp după ce ţara sud-americană scăpase de Juan Peron, de ce e nevoie de investiţii străine. Fiindcă atunci când o ţară nu are suficient capital, de care depinde prosperitatea locuitorilor săi, singura variantă este să-l importe.

Din păcate, în loc să realizeze că economia a trecut printr-un proces amplu de dezinvestire, şi e necesar capital din afară pentru ca românii să se bucure de bunăstare, conducătorii politici postcomunişti au decretat: Nu ne vindem ţara! Iar în lipsa capitalului din străinătate s-a pus inflaţia. Adică, populaţia în loc să prospere cu intrări de capital din exterior a sărăcit ca să se „fabrice” capitaliştii autohtoni, conectaţi politic, care au fost denumiţi baroni locali.

În istoria ultimilor o sută de ani, sunt trei perioade cu inflaţie ridicată care au venit pe fondul decapitalizării. Cea de după primul război mondial, când ţara s-a mărit, urmată de aceea de la începutul crizei din anii ’30 - când străinii ne-au spus că ne dau capital, dacă mai întâi ne punem finanţele în ordine, şi atunci preţul aurului din etalon a crescut foarte mult - şi perioada de la începutul anilor ’90, în care oamenii politici au încercat să facă rost de ceva capital fără să scape controlul asupra economiei, cam cum s-a văzut în Rusia.

Și pentru că tot ziceam că istorisirea nu-i nouă aș vrea să repet că elitele păstrează, în pofida deceniilor de comunism, o structură mentală clasic-liberală, care privilegiază libertatea și responsabilitatea individuală, precum și intervenția minimă a statului în economie și societate. Iar elitele se formează și se cultivă în universități. Războiul pentru libertate se câștigă sau se pierde pe câmpul de luptă al educației. În pofida asalturilor tot mai susținute ale diverselor forme de stângă politică, universitățile americane reușesc încă să conserve canonul liberalismului clasic.

La noi nu se întâmplă același lucru. Noi n-am asimilat cum se cuvine respectivul canon. Începusem să o facem în perioada interbelică, cu mari blocaje și derapaje autoritare, după care am fost cu totul blocați de comunism. Acesta e adevăratul decalaj pe care îl are România față de Vest și iată cum se explică de ce occidentalii se uită de sus la românii care le vizitează țara. Avem un gap educațional pe care l-am lărgit în ultimii ani încercând să conservăm și redistribuim sărăcia prin instituții de pază și protecție în loc să realizăm sporuri de productivitate cu ajutorul piețelor.

Poate că nu se vede clar legătura dintre lipsa stelelor și dominanța margaretelor, însă termenul de “sănătoasă”, comun peisajului mirific al munților și originii conducătorilor, o face să devină clară când țăranul se mută la oraș. Să-l urmărim tot pe Mises. Concepţia liberală cu privire la viaţa socială a creat sistemul economic bazat pe diviziunea muncii. Cea mai evidentă expresie a economiei de schimb este aşezarea urbană, care-i posibilă doar într-o astfel de economie. În oraşe, doctrina liberală e dezvoltată într-un sistem închis şi aici îşi găsește cei mai mulţi susţinători. Dar cu cât bunăstarea crește mai mult şi mai repede şi cu cât mai numeroşi sunt, aşadar, imigranţii de la ţară către oraş, cu atât mai puternice devin atacurile pe care liberalismul le suferă din principiul violenţei. Imigranţii îşi găsesc curând locul lor în viaţa urbană, şi tot curând adoptă, în mod exterior, manierele şi opiniile orăşeneşti, însă pentru multă vreme ei rămân străini gândirii civice. Nu-şi pot croi o filosofie socială cu aceeaşi uşurinţă cu care se croieşte un nou costum. Aceasta trebuie câştigată - şi câştigată cu efort al gândirii. Astfel găsim că, iarăşi şi iarăşi în istorie, epocile de creştere puternică şi progresivă ale lumii gândirii liberale, când bunăstarea sporeşte cu dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, alternează cu epoci în care principiul violenţei încearcă să obţină supremaţia - în care bunăstarea scade pentru că diviziunea muncii decade.


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review