De ce medicii sunt intelectuali, iar economiştii şi inginerii - nu

Mai deunăzi am surprins o altercație între doi cunoscuți, un economist și un inginer. Primul spunea că nu-l poate considera intelectual pe cel de-al doilea deoarece nu se exprimă bine, ocazie cu care i-a amintit bancul cu asemănarea dintre un inginer și un câine: “Au amândoi privirea inteligentă, dar se exprimă greu!”.

Inginerului i-a sărit țandăra și a zis repede: “Păi voi contabilii nu produceți nimic. Doar încercați să-i feriți pe patroni de Fisc. Ce faceți dacă dă statul faliment? N-ați mai fi nimic, nici intelectuali, nici altceva…”.

Ca să eliminăm orice controversă legată de termenul în discuție este bine să consultăm DEX. Aici scrie că un intelectual e o persoană care prin preocupări sau profesie folosește creator intelectul.

Mi-am dat seama că definiţia de dicţionar se potriveşte cel mai bine medicilor, fiindcă ei au făcut obiectul actului creator ce a stat la baza poeziei „Tatăl meu” de Veronica Porumbacu, iar economiştii şi inginerii nu sunt menţionaţi de autoarea creaţiei literare în versuri.

Iată strofa care dovedeşte intelectualismul, concepție potrivit căreia intelectul este capabil de a înțelege lumea:  

Alb halat îmbracă tata
În spital cînd vine
Spune-i numai ce te doare,
El te face bine !


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review