Error
  • Error loading feed data

Eurocentrism și feudalism

Un coleg de breaslă se întreba dacă nu cumva Franța a suprimat mai multe libertăți decât Rusia. Eu cred că n-ar trebui să se mire din moment ce Rusia a răspândit într-o mare parte a spațiului comunitar modul ei de a fi. Spre deosebire de socialismul suedez, olandez, danez, britanic sau elvețian, cel sudic rezonează cu acela din Rusia. La fel se întâmplă însă și în Franța și Germania, care folosesc condițiile economice pentru a-i subjuga pe alții și din acest motiv socialismul e de tip leninist.

Socialismul rusesc, ce încearcă să domine UE, seamănă mult cu feudalismul. Niște caste, oligarhii, pun mâna pe putere și se organizează în afara piețelor. Privilegiile se moștenesc ca în evul mediu într-o lume corporatistă ajunsă așa cu reglementări și prin intervenționismul statului. Realocarea resurselor se numește redistribuire și o face bugetul, nu piața. Și ca întotdeauna când diviziunea muncii și cooperarea pașnică suferă, coerciția face să fie activ în societate cultul violenței.

Rusia a răspândit în întreaga Uniune Europeană modelul ei, în loc să o facă UE cu Federația, iar una ca asta îi deranjează pe britanici. Regatul Unit nu are nemulțumiri legate de socialism în sine, ci cu acel tip practicat în țările mediteraneene, estice și Franța/Germania.

Ocazie cu care sunt nevoit să repun pe tapet ideea că în societățile capitaliste există “mobilitate socială”, circulaţia elitelor. În vârful scării sociale persoanele sunt bogate şi importante din punct de vedere politic, dar aceste per­soane - aceste elite - sunt mereu altele. Spre deosebire de feudalism când aristocrații deţin averi importante sute de ani, independent de calităţile, talentele, caracterul sau morala lor.

La fel ca în feudalism, în spaţiul menţionat se cultivă iobăgia. Deosebirea dintre UE şi Rusia e doar aceea că prima e condusă de seniori care se prevalează de republici parlamentare, pe când, la ruşi, stăpânii feudelor sunt, la rândul lor, controlaţi autoritar de un ţar. La ei este republică prezidenţială şi poate că e un model ceva mai reuşit în măsura în care „împăratul” îşi asumă.

România e posibil să fie un experiment, pentru ca Rusia să vadă diferenţa dintre o republică parlamentară şi una prezidenţială.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review