Și totuși de ce au venit la guvernare?

Văd  că factorii de răspundere sunt sensibili când scrii că atunci când e negativ prețul petrolului, precum cel al banilor, benzina se ieftineşte doar cu puțin. Haideți însă să ne întrebăm mai clar: Atunci când nu mai ai consum de ce-l suprataxezi? Ca să ai venituri la buget?!

OK, dar din ce vrei să-ţi asiguri venituri, din ceva ce nu există? Și pentru ce îți trebuie venituri bugetare, ca să dai ceva ce au promis cei dinaintea ta? De ce nu sunt acum la putere aceia care au promis, ca să și dea? Fiindcă problemă rezidă din faptul că în mediul politic s-a cultivat un mod de a arunca răspunderea în spinarea celui ce va urma, fără să și-o asume nimeni. Iar în momentul de față cel care a forțat aruncarea cocoaşei este acela ce pe început de mandat al noului guvern s-a oferit să-i stea la dispoziție cu soluții și sfaturi. Chestiunea care mai poate fi pusă pe tapet este dacă nu cumva un mix președinte-guvern de orientări politice diferite, n-ar fi reușit prin dezbaterile pe care le-ar fi provocat, să găsească soluții adecvate.

O ultimă idee este aceea că pentru orice forță politică de la noi guvernarea e o povară, deoarece cine se află la putere se erodează, din cauza nepriceperii. Asta nu face să înceteze însă ca în România să fie propulsați indivizi cu “origine sănătoasă”, care nu se remarcă prin discernământ și antifragilitate, ci prin obedienţă. Acest lucru cu precizarea că războaiele le-au pierdut chiar și oamenii pricepuți. Cât ne mai putem permite să impunem în funcții niște persoane care habar n-au să gestioneze resursele?

Politicienii și cei din spatele lor se bazează mai departe că vor fi salvați de responsabilii cu hazardul moral și selecția adversă. Dar la un moment vor observa cu surprindere că nu mai au spațiu pentru socializarea pierderilor produse de ei, e nevoie de conducători adevăraţi, iar această clasă nu există, pentru că, în loc să fie stimulată educația, a fost încurajat statul de drepți!


Energy Report

Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review