Error
  • Error loading feed data

Acum cum se mai poate pune problema?

Apropo, când ceri ajutor de stat nu e firesc să vii cu o schemă de restructurare ca să nu se prăfuiască banii contribuabililor? Acest fapt nu se produce pentru că ajutoarele sunt politice și de aceea nu se atribuie în paralel cu un studiu de impact, fezabilitate, ca atunci când dă o bancă comercială bani pentru finanțarea unui proiect, ca să vadă dacă-i sustenabil și nu alocă resursele aiurea?

Totuși, după ce trece primul val de entuziasm, se va ajunge ca finanțarea publică, cum ar fi cea pentru o companie auto, să fie însoțită măcar de un angajament scris, în care să se stipuleze termene clare de restabilire a normalităţii.

Iar ajutoarele trebuie condiționate de cedarea unor drepturi de proprietate în schimbul banilor publici, intrarea temporară în acționariatul companiilor, cesionarea unor active pentru lichiditate. Asta are legătură chiar cu noțiunea de bani, care, deținuți, atestă proprietatea asupra unei anumite cantități de bunuri și servicii. Inițial banii de hârtie arătau un drept de proprietate clar asupra unei anumite cantități de aur şi/sau argint. După aceea au ajuns să evidenţieze un drept de proprietate, mai puțin clar, asupra unei cantități de mărfuri. Dar cert este că lichiditatea e nevoie să fie dată în schimbul a ceva palpabil. Iar intervenția să fie temporară, adică să implice ulterior o retragere a statului din economie, pentru că, de obicei, s-a observat că după ce statul se mărește pe timp de criză nu se mai micșorează .

Și încă un amănunt, dacă lupta din prezent vizează responsabilizarea clasei politice, poate că acest lucru ar fi fost bine să aibă loc mai repede și mai eficient, deoarece aceasta continuă să emită legi care să-i permită să fugă de răspundere sau, mai mult, să pactizeze cu dușmanul. 

O pildă pentru cei care clachează de 30 de ani e povestea cerşetorului din parc, care se aşază pe o bancă, lângă o doamnă bine, scoate  nişte resturi de salam şi coji de pâine dintr-o pungă soioasă şi o întreabă dacă doreşte. Aceasta îl refuză şi acelaşi lucru se întâmplă şi când îi oferă o gură de vin dintr-o sticlă unsuroasă şi un fum dintr-un chiştoc ceva mai mare. După care cerşetorul conchide: În acest caz eu cred că de sex nici nu se mai poate pune problema!


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review