Dacă-i 4 mai, e Margaret Thatcher

În 1979, dobânzile se găseau la 17%, inflația la 13,4%, creșterea economică la 2,8% și șomajul la 5,4%. Au urmat 10 ani de reforme dure, care au culminat cu eliminarea nepopularului regim Thatcher fără că efectele să fie nemaipomenite: inflația s-a situat în medie la 7,5%, dobânzile la 11,5%, creșterea economică la 2,2%, șomajul la 10,4%.

Totuși, până la urmă, gândirea pe termen lung a dat roade. A creat premisele ca după 1990 să înceapă în Regatul Unit o perioadă de creștere care a trezit invidia vecinilor continentali.

Lucrul cel mai important este că, deși știau costurile reformei, politicienii n-au “aruncat” cu impozitele când nu era cazul și, mai ales, n-au ezitat să liberalizeze piața forței de muncă, să micșoreze inflația, să privatizeze - pe scurt, să reducă implicarea statului în economie.

Thatcherismul a respins consensului politic postbelic privind keynesianismului, respectiv statul bunăstării, naționalizarea industriei și reglementarea economiei

Am ajuns însă repede la sfârșit, fără să fi zis cum trebuie începutul. Pe 4 mai 1979, Margaret Thatcher devine prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. 

Şi-a marcat venirea la biroul din Downing Street nr. 10, parafrazându-l pe Sfântul Francisc din Assisi: "Când e neînţelegere, să aducem armonie. Când e greşeală, să aducem adevărul. Când e îndoială, să aducem încredere. Şi când e disperare, să aducem speranţa!" 

Thatcher s-a remarcat prin discursurile dure la adresa sistemului comunist. După ce a ajuns premier, a continuat în aceeaşi notă, ceea ce i-a adus în presa sovietică porecla "Doamna de Fier"

Ca prim-ministru, The Iron Lady -  cea portretizată în 2011 de Meryl Streep în filmul omonim - ia o poziţie fermă împotriva sindicatelor.

Duce o politică externă antieuropeană şi de alianţă cu americanii. 

Reformele economice pe care le-a iniţiat Thatcher au schimbat profund Regatul Unit şi se "simt" până astăzi.

Mandatul Doamnei de Fier ca premier este cel mai lung din istoria Regatului Unit şi ține din 1979 până în 1990. 

Margaret Thatcher a fost lider al Partidului Conservator între 1975 şi 1990 şi a fost înlăturată chiar de către propriul partid. O “cură” atât de lungă de depolitizare a clasei politice și de “repunere” a economiei capitaliste în drepturi s-a produs poate doar în cele două mandate ale președintelui american Ronald Reagan. “Actorașul ratat”, după cum i-au zis aceiași ruși, obișnuia să spună: “Se presupune că politica este cea de a două profesie veche a lumii. Am ajuns să-mi dau seama că ea se aseamănă foarte mult cu prima”.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review