Dacă există afro-americani de ce nu se pomenește nimic de afro-europeni? Cum e mai bine, cu globalism sau corectitudine politică?

Deși în Statele Unite sunt denumiți afro-americani, în cealaltă Uniune avem francezi sau spanioli și nu afro-europeni. Chiar dacă Insulele Canare, Ceuta și Melilla de pe continentul negru constituie părți ale regatului iberic, iar Reunion-ul aparține Republicii Franceze. Poate că ar trebui să li se zică atât francezi, cât și afro-europeni, iar Uniunea să fie numită Europeană și Africană.

De asemenea, în 1993, când a apărut UE, sub acest nume, Macao era în componența Portugaliei. Cei de acolo puteau fi numiți portughezi, dar și sino-europeni. E adevărat că în 1999 teritoriul a fost cedat Chinei, care între timp s-a răzgândit să mai facă o țară - două sisteme. Dar tocmai pentru că Macao cu sino-europeni e acum parte a Republici Populare Chineze, poate că ar fi bine să fie inclusă și ea în Uniunea Europeană și Africană, pentru ca aceasta să devină Uniunea Europeană, Africană și Asiatică, ceea ce ar ajuta, printre altele, să se renunțe și la sistemul care genera încurcături în China.

Da și Asia e asociată adesea cu Pacificul, unde trăiesc francezi, ce pot fi numiți deopotrivă melanezo/polinezo-europeni, cei din Noua Caledonie. Iar Uniunea să ajungă să se cheme Europeană, Africană, Asiatică și Pacifică.

Ceea ce produce totuși nebulozitate este că Antilele Olandeze au atât afro-americani, cât și afro-europeni. Dacă alături de Statele Unite ale Americii, există și Uniunea Europeană, Africană, Asiatică, Pacifică și Americană, deja nu se mai știe care e o federație și care-i cealaltă.

Până la urmă problema e de fapt ce accepțiune va prevala, cea a globalizării sau a corectitudinii politice? Prima reprezintă niște interese economice, cea de a doua unele pur politice, parcă cea dintâi ar avea șanse mai mari! Dacă societatea își dorește să meargă spre un deziderat organizațional în care să primeze economicul va învinge globalizarea, invers se va impune corectitudinea politică. E doar o chestiune de vot! Ironia face ca cele două căi abordate să fie antagonice, fără însa ca vreuna să ducă la un deznodământ pozitiv. Globalismul elimină concurența/meritocrația. Corectitudinea politică, în afară că impune o scară de valori strâmbă, mai creează și confuzie.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review