Reabilitarea economiei

„În vara lui 2009, coperta revistei The Economist înfățișa un text dintr-un manual de economie care se topea într-o baltă. «Dintre toate bulele economice care au fost înțepate, puține s-au spart mai spectaculos decât reputația economiei înseși», scria în el”.

Așa debutează lucrarea „Minighid de economie. Cum funcționează economia în lumea reală”, scrisă de Greg Ip.

După ce a absolvit Carleton, Ip și-a început cariera de jurnalist ca reporter pentru The Vancouver Sun în mai 1989. S-a alăturat Financial Post ca reporter economic și financiar care acoperă Canada în ianuarie 1990. În septembrie 1995, a devenit reporter de afaceri și economie pentru The Globe and Mail din Toronto. Iar din 1996 a făcut parte din echipa The Wall Street  Journal. Pe care l-a părăsit în 2008 pentru a deveni senior editor la The Economist, pentru a se întoarce însă în calitate de comentator la WSJ în ianuarie 2015.

Criza şi recesiunea au pus serios la îndoială fundamentele științei economice. Cel mai mult au avut de suferit, macroeconomia și econometria, cu pretențiile lor de a reduce viața reală la prognoze bazate pe ecuații.

Asta nu înseamnă însă deloc că economia că atare a devenit caducă, dimpotrivă. Este nevoie mai mult decât oricând de înțelegerea resorturilor activității economice. De la această premisă și cu acest scop își scrie Greg Ip cartea.

Printre numeroasele elemente utile ale cărții se numără reluarea și detalierea unor explicații simple ale economiei clasice, la fel de valabile și astăzi. Cum ar fi: „Creșterea economică pe termen lung este influențată de populație și de productivitate. O populație în creștere este o sursă de viitori muncitori, iar cu cât aceștia sunt mai productivi, cu atât mai bogați ajung să fie. Pentru a crește productivitatea este nevoie de investiții atât în capital, cât și în idei. Competiția obligă țările și companiile să-și copieze ideile una celeilalte și să vină constant cu idei noi”.

Mai ales cu privire la economia Statelor Unite, Greg Ip ne dă mai multe avertismente pertinente, cum ar fi: „Guvernul federal joacă un rol gigantic în economie și va deveni și mai mare în anii următori, pe măsură ce serviciile guvernamentale se extind, populația îmbătrânește, iar dobânda pe datoriile naționale urcă. Punctul culminant poate apărea atunci când datoriile au ajuns atât de mari încât investitorii suspectează că guvernul va încerca să le renege, fie declarând falimentul, fie prin inflație”. Deloc întâmplător, capitolul din care face parte acest fragment se intitulează „Elefantul din economie”.

Un alt capitol interesant și amuzant totodată se numește „Cum să faci astrologii să pară clarvăzători”. Remarcând că „rata de succes a prognozelor economice este de tot râsul”, autorul îl citează pe John Kenneth Galbraith, care spunea că „singura funcție a previziunilor economice este să facă astrologia să pară respectabilă”.

Totuși, arată Greg Ip, piața ne poate furniza suficiente informații pentru a ne avertiza atunci când ceva e în neregulă cu economia: „Deseori, piața de capital va semnala o schimbare a trendului economic cu o lună până la douăsprezece luni înainte de a se întâmpla efectiv. Când randamentele obligațiunilor sunt egale sau mai mici decât ținta de dobândă a Fed, atunci apariția unei curbe inversate sau drepte a randamentului poate conduce la ideea că o recesiune mai are unu sau cel mult doi ani până la apariție”.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review