Evenimentele din copilărie ne afectează deciziile economice de la maturitate?

De când cu psihanaliza lui Freud și tot ce i-a urmat, explicațiile de esență privind matricea comportamentală a oamenilor sunt căutate în evenimentele copilăriei. Coroborată cu anumite teoretizări sociologice mai mult sau mai puțin marxiste legate de avere, clasă, educație și mediu social în general, această abordare are ca rezultat final anularea aproape în totalitate a tot ceea ce filosofia clasică numea ″libertate″ și ″liber arbitru″. Din asta decurge, evident, erodarea gravă a conceptelor de responsabilitate și de valoare etică a acțiunilor umane.

Devreme ce nu mai există libertate, nici libertatea economică nu mai are vreun sens. Astfel, nu mai există decât ″determinismul rău″ al claselor dominante exploatatoare și ″determinismul bun″ al victimelor acestora, care trebuie să își ″piardă lanțurile″ prin revoluție și să își urmeze ″destinul istoric″ de a construi o societate și o economie perfect planificate pe verticală. Tot ceea ce ține de libera inițiativă trebuie să dispară, pentru că este un vestigiu al ″determinismului rău″ burghez.

Am descris succint până acum linia radicală, utopică de gândire.

Odată evitată această capcană ideologică, ar fi o greșeală și de asemenea o utopie să ni-l imaginăm pe om mai liber decât este. Fără îndoială că biografia și mediul ne formează fundamental ca persoane. Nu ne auto-creăm ex nihilo, nu suntem zei.

Deîndată ce asumăm această evidență, devine pertinentă și la nivel individual întrebarea: Evenimentele, situațiile economice din copilărie și adolescență, ne afectează ele deciziile economice de la maturitate?

Fără doar și poate. Reflexele noastre decizionale se dezvoltă diferit dacă am crescut într-un mediu ce valoriza economisirea, chibzuința și comportamentul prudent de consum și cu totul altfel dacă am fost obișnuiți de mici cu îndatorarea excesivă, cheltuielile negândite și câștigurile facile. Important însă este să înțelegem că, în pofida convingerilor deterministe, bagajul nostru biografic nu este atotputernic și nu este de natură să ne împingă inexorabil și fatalist într-o singură direcție.

Cu alte cuvinte, este întotdeauna loc și pentru alegerile noastre libere. Nu putem schimba trecutul, dar putem decide ceea ce facem cu el. Precum pe alte planuri, și pe cel economic, traumele copilăriei pot fi sublimate și depășite.

La fel, se poate depăși un trecut marcat de sărăcie și lipsuri, iar a fi fost crescut ″în puf″ nu garantează succesul în viață.

Unii ar putea privi cu neîncredere această ultimă afirmație, neîncredere nu întru totul neîntemeiată. De câteva decenii, în cam toate marile economii dezvoltate ale lumii, observăm că mobilitatea socială este în continuă scădere, în timp ce inegalitatea de venituri și avere - în creștere. Pare că devine tot mai greu să avansezi către clasa de mijloc și mai sus, în timp ce păturile superioare par a se confrunta cu tot mai puține riscuri în ceea ce privește perpetuarea averii lor.

Nu e însă nici un ″fatalism rău″ la mijloc, care să trebuiască să fie răsturnat violent printr-un așa-zis ″fatalism bun″ revoluționar. La mijloc este design-ul sistemului economic, care oferă de sus, în mod etatist, privilegii business-urilor mari deja consolidate și blochează accesul pe piețe în sens larg celor de la bază.

Politicile, legile și reglementările creează stimulente perverse, nesănătoase, pe toate palierele piramidei sociale. Astfel, politicile monetare ultrarelaxate și tipărirea de bani au încurajat exacerbarea îndatorării tuturor, însă cu efecte diferite pentru categorii diferite: pentru cei cu venituri fixe, de la salariați la pensionari, îndatorarea exagerată duce la pauperizare, în timp ce pentru ″clasele investiționale″ reprezintă o sursă de majorare a profiturilor. De aici și inegalitatea în creștere.

La celălalt capăt al spectrului, ca să dăm un singur exemplu, majorarea continuă a salariului minim, adică înălțarea barierei de acces pe piața muncii, ține tot mai mulți oameni captivi în plasa ajutoarelor sociale.

În concluzie, nici o frână ″metafizică″ nu ne împiedică să ne îmbunătățim condiția economică. Toate frânele sunt exterioare, extrem de concrete și perfect identificabile. Și pot fi înlăturate pașnic și rațional, fără revoluții violente.