Oricum ar fi Vladimir Putin şi Xi Jinping sunt doi lideri puternici. Aşadar, totalitarismul cu sau fără partid unic comunist asumat are parte de o susţinere similară cu cea dinainte de căderea Cortinei de Fier şi sfârşitul Războiului Rece. Cine să i se opună? Doi octogenari care îşi dispută funcţia supremă în Statele Unite? Un preşedinte în exerciţiu, care dă semne vădite de senilitate, ce încearcă să se bată cu un gambler?!

Oricât am încerca să nu ne uităm spre trecut, ca să nu ne asumăm prezentul, suntem într-un context asemănător celui de după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când Churchill a afirmat că fascismul e copilul monstruos al comunismului. Sigur că el a mai precizat şi că viciul congenital al capitalismului e distribuția inegală a bogăție, iar demnitatea congenitală a socialismului - distribuția egală a sărăciei. Cam ceea ce se vede acum, când deficitele structurale, pierderile de productivitate, trădate de toate formele de inflaţie, fac dificil de acceptat ideea de reducere a dobânzilor!

De ce este important Churchill? Pentru că după ce a dus războiul după toate regulile şi-a dat seama de importanţa intrării armatei în cazărmi şi a girat și restabilit democrația și libertatea economică. Dacă era după Stalin și Roosevelt am fi ajuns într-o asociere de comunism si dirijism de tip New Deal. Sigur că într-o anumită măsură pentru reîntoarcerea la valorile democratice a contat şi faptul că locul lui Roosevelt în America a fost luat de Truman. Numai că secretul lui Harry Truman a fost tocmai acela că era un fan înfocat al lui Winston Churchill. Facem ce facem şi ajungem tot la cel care a spus: „Eu am dreptate, tu, nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi lupta până la moarte.” Aşa cum notează biograful Paul Johnson, nimeni altcineva nu a făcut mai mult decât Churchill pentru menţinerea libertăţii, democraţiei şi a valorilor pe care le preţuim atât în lumea occidentală.

După Brexit, locuitorii Regatului Unit au avut şansa să găsească un Churchill. Dar Theresa May, Boris Johnson şi Liz Truss şi-au tot pasat mingea până la Rishi Sunak, care o oferă laburiştilor condus la scor de forfait în alegeri, de parcă lor şi nu celor din urmă le era adresată gluma lui Churchill: “Socialiştii sunt precum Cristofor Columb, atunci când pleacă nu ştiu încotro se duc, când ajung nu ştiu unde se află.”  

Când Churchill s-a dat la o parte în faţa laburistului Clement Attlee în iulie 1945, în condiţiile în care câștigase totuşi războiul, s-a bucurat că nu a naţionalizat el Bank of England la 1 martie 1946 şi a fost scutit de eliberarea Indiei, chiar dacă  un stat indian prosper era pentru Churchill un proiect salutar - potrivit lui Paul Johnson -  care pentru Gandhi reprezenta certitudinea distrugerii culturii şi a sufletului său. Iată că Churchill a avut dreptate şi Gandhi s-a înşelat, iar Sunak ar trebuie să fie conştient de acest lucru şi de ce are nevoie nu doar Marea Britanie, ci întreaga lume de o nouă persoană providenţială, care să se asemene cu Sir Winston Leonard Spencer Churchill.

După cum scrie Paul Johnson, Churchill a fost cel care a alertat lumea, în special Statele Unite, cu privire la pericolul reprezentat de puterea Uniunii Sovietice a lui Stalin. Churchill se bucura în America de o mare popularitate. Pe 6 martie 1946, invitat de preşedintele Truman, care avea să devină un prieten apropiat şi un admirator fervent al său, pentru a ţine un discurs la Westminster College în Fulton, Missouri (statul natal al lui Truman), Churchill a răspuns printr-un apel la vigilenţă în privinţa pericolului sovietic. „O Cortină de Fier a căzut peste continent”, a spus. Dacă într-adevăr el a inventat termenul  „Cortină de Fier” sau nu, e discutabil. În mod cert, el l-a popularizat ca şi pe cel de „Război Rece”: „Un Război Rece împotriva Rusiei a înlocuit războiul fierbinte contra Germaniei”, a zis Churchill.

Da, numai că acum Occidentul nu arată că ar avea lideri de talia lui Churchill şi Truman, care să se lupte cu Stalin şi Mao, respectiv cu Putin şi Jinping, chiar dacă britanicul David Cameron şi americanul Mike Pompeo, ce s-au remarcat în ultima parte a carierei lor ca miniştri de externe, par a fi două personalităţi ce s-ar putea ridica la nivelul provocărilor cu care se confruntă civilizaţia vestică. 

• De ce nu e indicat să comercializezi virtutea? Elimină Efectul Lindy!

  Next >