Vom ținti inflația cu Regula Taylor Swift?

Aţi auzit de ”Swiftflation” şi ”Swiftonomics”? Sunt termeni apăruţi recent ce evidenţiază majorarea cheltuielilor pentru servicii precum hoteluri, zboruri şi restaurante, în jurul concertelor lui Taylor Swift – cea mai bine plătită interpretă din lume.

Iar preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), doamna Christine Lagarde, a subliniat că Turneul Eras al cântăreţei americane în discuție nu e singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro.

Probabil că mai este vorba şi de Bruce Springsteen, Pink, Sting şi de ce nu?, chiar de monştrii sacri AC/DC și ei aflați în turneu în Europa, unde urmează să concerteze pe 21 iulie la Bratislava.

Această temă îmi aminteşte de un articol pe care l-am scris în 2018 şi intitulat "Spune-mi ce muzică asculți ca să-ți spun cu cât cresc prețurile" în care pomeneam de un studiu intitulat "The Rhythm of Markets" (Ritmul piețelor), realizat la Universitatea Claremont din California.

"Utilizând datele din Billboard Top 100, creăm indici ai sentimentului muzical care măsoară mai multe dimensiuni ale emoțiilor publicului prin instrumente naturale de procesare a limbajului. Am descoperit că indicii sentimentului muzical se află în corelație pe termen lung cu actualii indici ai sentimentului consumatorilor și acționează ca predictori semnificativi din punct de vedere economic și statistic ai evoluției mai multor indici financiari. Mai exact, am descoperit că randamentele lunare ale Dow Jones, Nasdaq și S&P 500 sunt influențate pe termen scurt de evoluția indicilor sentimentului muzical și că, în plus, aceștia pot funcționa și pe termen lung ca semnale privind trendurile din piață. Utilizând aceste rezultate, putem crea strategii de tranzacționare bazate pe indicii sentimentului muzical mai eficiente, din punct de vedere al raportului risc-randament, decât tradiționalele strategii de cumpărare și păstrare de acțiuni", susțineau autorii studiului.

Cercetarea i-a atras atenția și economistului Băncii Angliei, Andy Haldane, care, referindu-se la lucrare, a declarat că banca centrală își poate îmbunătăți înțelegerea mecanismelor de funcționare a economiei folosindu-se de masa de date în continuă expansiune cu privire la viețile noastre cotidiene, din care fac parte și gusturile noastre muzicale.

"Și de ce să ne oprim la muzică? Gusturile publicului în materie de cărți, programe TV și de radio pot de asemenea să ne deschidă ferestre către sufletele oamenilor. La fel și cele cu privire la jocurile pe calculator. Jocuri online precum World of Warcraft au deja incluse în ele economii așa-zis <primitive>, care sunt studiate de cercetători pentru că dau indicii despre cum ar reacționa oamenii în viața reală la stimulente cum ar fi schimbări de reglementare sau ale dobânzii cheie. Economiile virtuale ar putea fi utilizate drept poligoane de testare pentru proiecte de politici publice pentru că furnizează focus-grupuri digitale dinamice și de mari dimensiuni", a spus oficialul Băncii Angliei.

Înmulțirea numărului de piese în care este vorba despre surpriză indică o viitoare scădere a cotațiilor la bursă ale companiilor listate, în timp ce o perioadă de dominație a cântecelor dansabile sugerează, dimpotrivă, creșterea piețelor.

În studiu se arată că în perioada de pionierat a ceea ce se numește studiul behaviorist al economiei, în 1991, psihologul Harold Zullow a fost primul care a analizat relația dintre muzică și indicii economici. El, alături de echipa sa de cercetători, a ascultat toate piesele fiecărui Top 40 Billboard din perioada 1955 – 1981 și a căutat așa-numite "reflecții pesimiste", adică "descrieri sau evaluări negative asupra evenimentelor" în cântecele respective. Ipoteza lui era că înmulțirea reflecțiilor pesimiste în cultura populară ar corespunde cu creșterea sentimentului negativ al consumatorilor cu privire la evoluția economiei și a finanțelor lor personale, ceea ce, în mod cauzal, ar afecta întregul PIB.

Metodele neautomate de analiză a cântecelor utilizate de Zullow au reușit că obțină rezultate semnificative în prognozarea evoluției PIB pe doi ani înainte. De la studiul său din 1991 nu prea s-au mai făcut cercetări în această direcție.

De curiozitate, ce era la modă în topuri în urmă cu peste 15 ani, înainte ca Lehman Brothers să-și ceară falimentul pe 15 septembrie 2008? Păi în SUA, pe primul loc în Billboard Hot 100 era "Whatever You Like" a rapperului T.I., cu semnificativele versuri "Stacks on deck, Patrón on ice/And we can pop bottles all night/Baby, you could have whatever you like/I said, you could have whatever you like", foarte sugestive în ceea ce privește dezmățul financializării economiei mondiale care a dus la ultima mare recesiune.

În România, în aceeași perioadă, nu ne mai săturam de Inna și al ei "Hot", din care selectez versurile: "You belong to me/I belong to you/Fire from my heart/Burning just for you/When you're far away/I'm in love with you/Feelings are so high/What can I do/ Fly like you do it/Like you're high/Like you do it/Like you fly/Like you do it/Like a woman". N-aș putea să explic exact de ce, dar asta mă ducea cu gândul la deficitul bugetar.

Dar muzica nu poate induce doar inflaţie, ci e legată şi de matermatică. Primul care conștientizează opinia publică că muzica este matematică e cel cunoscut pentru teoria matricilor, James Joseph Sylvester, care o face încă din secolul XIX. El a introdus termeni ca “matrice”, “graf” ori “discriminant”.

Potrivit lui Sylvester: “Nu poate fi descrisă muzica ca matematica simțului, matematica ca muzică a rațiunii? Muzicianul simte matematica, matematicianul gândește muzica…”.

Profesorului de matematică Grigore C. Moisil, celebru pentru butade precum: “Știți ce este un pesimist? Un optimist bine informat”, obișnuia să asculte la o masă a restaurantului Corso din Iaşi, un vals compus de el! Unul dintre discipolii săi a fost nu mai puțin cunoscutul și polivalentul Mircea Malița.

Din această pleiadă de matematicieni nu putea lipsi regretatul Solomon Marcus, care a făcut o remarcă nu neapărat legată de muzică, dar importantă pentru intelectuali: "Disciplinele au apărut foarte târziu în istorie, s-au cristalizat abia în urmă cu câteva sute de ani, o imens de lungă perioadă de timp învățarea s-a făcut fără vreo împărțire pe materii”. Ar rezulta că intelectualii e nevoie să știe orice-i util în educația lor. Fragmentarea cunoașterii, după cum sublinia Marcus, nu ajută la nimic. Deci nu se poate spune că cineva e intelectual fiindcă a absolvit facultatea de matematică sau pe cea de fizică, ci pentru că are capacitatea să lucreze cu intelectul.

Poate părea perimat, dar, în vechime, preceptorii și guvernantele ofereau un corpus unitar de cunoaștere diversă, menit nu doar să transmită cunoștințe, ci și să formeze caracterul, precum și capacitatea de a gândi logic și de a sesiza nuanțe.

Ocazie cu care merită menționat că maestrul raționamentului, Sherlock Holmes, cânta la un violoncel Stradivarius.

Așadar, dacă vă bântuie vreo melodie cântată eventual de "inflaţionista" Taylor Swift să știți că ritmul e de vină. El vă face să o fredonați continuu și să revină intermitent. Iar ritmul e legat de matematică. De știința fundamentală cea mai importantă, ce n-a fost inclusă pe lista de premii de către Alfred Nobel, dar care a fost utilizată de Einstein și i-a adus Premiul Nobel pentru Fizică. Albert Einstein însă cânta foarte bine și la vioară. Era fan Mozart și chiar a zis că dacă nu ar fi fost fizician, probabil că ar fi devenit muzician: “Mă gândesc adesea la muzică. Îmi trăiesc visele în muzică. Îmi văd viața în termeni de muzică… Cea mai mare bucurie în viață o primesc din muzică.”

Legătura dintre muzică și matematică este de mult studiată. Și nici nu are cum să nu existe cât timp la pian, de pildă, principalul obiect muzical de compoziție, notele clapelor albe se repetă din 7 în 7. Iar dacă se înlocuiește fiecare notă cu un număr de la 1 la 7, se obţine un şir de elemente ce se succed din 7 în 7.

Iar în muzică nu vorbim doar de tempoul mai rapid sau mai lent, măsurat de metronom, ci și de măsură, de suma duratelor notelor dintr-o măsură de 2/4 sau 3/4, ca să se vadă mai clar matematica din muzică.

Pe care, cercetătorul român Dan Tudor Vuza a făcut-o când și-a elaborat teoriile asupra structurilor ritmice. Pentru ca Universitatea din Chicago să includă în cadrul cursurilor de matematică muzicală un capitol despre „Canoanele ritmice ale lui Vuza”.

În definitiv, este greu de spus dacă pentru inflație și criză se poate arăta spre artiști, hipsteri și excesul de testosteron sau mai degrabă către excesul de lichiditate via relaxarea cantitativă (QE). Este drept că în prezent muzica nu mai e ca în timpurile neinflaționiste și cu sporuri de productivitate ale laureatului Nobel Bob Dylan şi “Subterranean Homesick Blues”, ci e una care îți lasă un gust persistent de artificial, neautentic, prea căutat, prea “industrial” și prea aseptic.