Liberalismul american e legat mai puțin de business-ul englez, decât de spiritul Franței preiacobine

Frédéric Bastiat (1801-1850) a fost influențat de Adam Smith (1723-1790), Anne Robert Jacques Turgot (1727-1781) și Jean-Baptiste Say (1767 - 1832). Adam Smith și Anne Turgot de François Quesnay (1694 - 1774). Dar asupra celor cinci şi-a pus invariabil amprenta Richard Cantillon (1680 - 1734). În concepția universală Adam Smith, cu a sa Avuție a Națiunilor, e considerat părintele economiei, numai că înaintea sa a existat Cantillon, cu Eseu asupra naturii comerțului în general, care l-a inspirat.

Deci, dacă privim spre Bastiat, aceasta i-a influențat pe Molinari, Mises, Schumpeter, Hazlitt sau Rothbard, însă el îi e tributar lui Cantillon. Paradoxal, liberalismul american e legat mai puțin de business-ul englez, decât de spiritul Școlii Liberale Franceze, reprezentată de Quesnay, Turgot, Say sau Bastiat. Până și scoțianul Smith a locuit în Franța și a fost apropiat de “secta” fiziocraților. Liberalii francezi citaţi au activat fie în Franța preiacobină, fie s-au opus intervenționismului napoleonian și în acestă categorie poate fi inclus și Alexis de Tocqueville, care, după ce liberalismul francez a ajutat America - și ca urmare a înțelegerii sale de către Benjamin Franklin, “figura” de pe suta de dolari, ambasador în statul francez - a militat pentru reimportarea lui într-o Franță amenințată de nepotul primului împărat: Napoleon al III-lea.

Să ne întoarcem însă la Richard Cantillon, pentru că și el e considerat francez. Născut în Irlanda, el primește în jurul vârstei de 20 de ani, la început de secol XVIII, cetățenia regatului condus de Bourboni. Familia sa plecase din Normandia în Anglia, pentru a ajunge în insula catolică patronată de Sf. Patrick, unde se naște Richard Cantillon, dar care revine în țara ancestrală, Franţa și moare la Londra, în timpul incendierii casei sale probabil de persoane considerate păgubite de bancherul Cantillon.

Dacă e să vorbim despre economie și să recapitulăm totodată, Aristotel i-a inspirat pe François Quesnay, Toma d’Aquino și mercantiliști, pentru ca aceștia să-i facă loc pe scena istoriei “părintelui” Adam Smith. Cred că ar trebui alături de Quesnay să-l menționăm și pe Turgot și expresia provenită din limba lor “laissez-faire”, pentru că ei au fost primii care au arătat spre fenomenul natural al pieței, în opoziție cu mercantiliștii, suporterii ai intervenției semnificative a statului în economie. Și totuși Quesnay, Turgot, Smith și mai târziu Jean-Baptiste Say și Frédéric Bastiat au fost influențați de cineva care nu apare în schemele “clasice”, Richard Cantillon, care se vede că i-a oferit suport practic mercantilistului John Law și teoretic susținătorilor clasici ai economiei de piață.

Adam Smith este important pentru că odată cu el a apărut ceea ce se va numi economie politică și influența sa s-a revărsat asupra lui David Ricardo, a școlii clasice din care l-am menționat deja pe Say, dar și către Thomas Malthus. De la Ricardo ajungem la John Stuart Mill, dar și la Marx, Lenin și comunismul rusesc și chinezesc. Iar de la Mill și clasicul Say la neoclasicii Menger, Böhm-Bawerk, Jevons sau Walras. Nu trebuie să-l uităm însă pe Malthus, fiindcă el l-a inspirat pe John Maynard Keynes, care s-a străduit să-l combată pe Say,

Mai departe liniile devin ceva mai confuze, de la Böhm-Bawerk se ajunge la școala austriacă reprezentată de Ludwig von Mises, cel cu “Acțiunea Umană” și Friedrich August von Hayek, cu “Drumul către servitute”, de la Walras la Schumpeter și de la Walras, dar mai ales de la Keynes - aflat într-o polemică continuă cu amicul Hayek - la Paul Samuelson, cel care a matematizat economia până la nivelul de astăzi, în încercarea de a o optimiza, cu riscul de a afecta legile naturii după cum observa Nassim Nicholas Taleb.

Nu trebuie să uităm în vremurile moderne, desigur, de Milton Friedman, Stiglitz, Bénassy, Hicks, Lucas Jr. sau Barro.