Care e riscul de a fi conduşi de o elită care s-a îmbogăţit din inflaţie?

Cred că vă amintiți că l-am mai adus în atenție pe Gustave Le Bon și cartea sa “Psihologia Mulțimilor”, în care spunea că dacă în locul elitelor guvernează masele, forța acestora din urmă se manifestă doar prin distrugeri.Și de aceea e o problemă când suntem conduși de oameni de rând. Dar la fel de mare e paguba produsă de proștii lăsați să se îmbogățesc. Pentru că nu e musai să fie hoți ca să dăuneze societății!

Le Bon avea dreptatea atunci când observa că în timp ce progresul științific a condus elitele cu o mentalitate superioară la cârma mecanismului vieții moderne, progresul ideilor politice le-a oferit mulțimilor cu mentalitate inferioară dreptul de a guverna și de a se deda la cele mai periculoase fantezii, prin intermediul reprezentanților lor.

În măsura în care masele și-ar fi ales reprezentanții din rândul elitelor făuritoare de civilizație problema actuală n-ar fi existat, numai că această opțiune nu e decât excepțională, întrucât un antagonism din ce în ce mai evident separă masele de elite.

De această dată însă aș vrea să schimb un pic perspectiva pentru a pune întrebarea dacă instituţiile mai au legătură cu scopul pentru care au fost create? Oare ce părere ar avea întemeietorii lor? Se poate încerca un număr de spiritism ca să se vadă dacă se stinge lumânarea, dar mai bine ne-am aminti că în vremurile de care vorbim, la începuturi, discursurile şi editorialele din ziare erau menite să convingă. Şi erau puţine motive să n-o facă dacă poziţia era corectă şi ideile sănătoase. Erau timpuri când ctitorii porneau de la idealuri, spre deosebire de dominanta actuală a intereselor personale şi de grup, cu speech-uri ce se constituie în simple exerciţii de marketing.

Dar tocmai din acest motiv, al idealurilor, al faptului că poziţia instituţiilor coincidea cu dezideratul pentru care fuseseră întemeiate, banii reprezentau un instrument de conservare a valorii. Iar ca urmare a atitudinii responsabile elita era autentică, nu diluată.

Haideţi să ne uităm. Pe la 1900, Statele Unite aveau o populație de 76 de milioane, din care doar vreo 10.000 de americani dețineau averi de cel puțin un milion de dolari. Numai că, de la 0,013% din populaţia Lumii Noi, ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5% în urmă cu un deceniu și a ajuns la 6,5% în prezent: 22 din 340 de milioane de americani sunt milionari. După renunțarea la etalonul aur și, în general, la orice formă de disciplină monetară, numărul milionarilor s-a mărit de 500 de ori, iar populaţia a crescut doar de 4,5.

Sunt de acord că etalonul aur nu se va mai reîntoarce vreodată şi atunci problema care se pune este câţi din cei 6,5% desfăşoară activităţi cu rol social, precum cei 0,013% dinainte? Sau, în aceeaşi ordine, câţi milionari au legătură cu marketingul şi câţi cu activităţi ce permit societăţii un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viaţă? Sau câţi întăresc diviziunea muncii ca să-şi multiplice baza de clienţi în vederea unor câştiguri viitoare? Fiindcă dacă acest lucru nu se produce şi rolul social nu se găseşte în conexiune cu capitalismul adevărat - cu diviziunea muncii şi circulaţia elitelor - are loc o estorcare de fonduri de la populaţie în vederea menţinerii unor false elite. Ceea ce e tot una cu a constata că respectivii ce compun elitele se îmbogăţesc din inflaţie, din multiplicarea banilor pe care o impun populaţiei.

Or, e nevoie de elite autentice cu scopul de a realiza saltul, de a genera cu ajutorul creativității ofertă, și nu clișee corporatiste via marketing. Pentru că dacă nu se obține suportul tehnologic se va trece la reprimarea brutală a cererii, dacă acest lucru nu a început deja...

Într-un cadru economic cu multe evenimente, ce au legătură cu pieţele şi cu mâna invizibilă de care vorbea Adam Smith, cu competiţia, sistemul devine stabil, bunăstarea generală se realizează în condițiile în care fiecare individ îşi urmăreşte propriul interes. E ceea ce a teoretizat şi Nassim Nicholas Taleb în „Antifragil” când arăta că majoritatea lucrurilor au beneficii de pe urma dezordinii, volatilităţii, haosului şi factorilor de stres. Improbabilul, imprevizibilul, nesiguranţa întăresc orice sistem. Iar un grad mai mare de entropie generează încredere şi aşază lucrurile acolo unde le e locul.

Din păcate, când mediu economic nu e atractiv şi lipsesc pieţele pentru ca resursele să fie alocate eficient entropia nu e întreţinută. Aşa cum se vede la noi, unde toate formaţiunile politice au comportament de partid unic şi iniţiativele legislative sunt menite să conserve puterea. Instituţiile se găsesc foarte departe de scopul pentru care au fost create şi de stabilitatea pe care ar trebui să o asigure societăţii, puterea banilor e diluată, la fel şi consistenţa elitelor.

Și totuși, pentru a neîntoarce la început,în ciuda creșterii numărului de milionari în America. A faptului că mulți au ajuns în această categorie pur și simplu ca urmare a exploziei prețurilor pe piața imobiliară determinată de reducerea artificială a dobânzilor, care le-a scumpit casele și vilele. Creștere de preț le-a permis să obțină bani mai mulți din credite gajându-și imobilele și, deci, să beneficieze cu prioritate față de alții de relaxarea politicii monetare. Şi că mulţi nu-şi dau seama că atunci când vorbim de scumpirea activelor discutăm de inflaţie. În cele din urmă majorarea preţurilor a vizat şi bunurile de consum, ceea ce a făcut inflaţia „vizibilă”.

Cu toate astea e important de subliniat, că o bună parte a averilor americanilor, ce reprezintă (încă) 38% din totalul milionarilor lumii, nu s-au făcut peste noapte și acestea au crescut în paralel cu conștiința.

De unde ar rezulta că arabii, rușii sau chinezii, ca să poată arde etapele, trebuiau să se educe concomitent cu acumularea averilor. Cum n-au făcut-o, degeaba au la fel de mulți bani ca americanii, britanicii ori nordicii, fiindcă nu-s același lucru. În țările lor nu se poate vorbi de bunăstarea societății, ce implică o dezvoltare sinergică a tuturor cetățenilor, ce are la bază educația.

Ocazie cu care trebuie menționat că importantă nu-i dreapta sau stânga politică, ci nivelul de conștiință și educație. Deci în societate e nevoie ca mai întâi resursele să fie alocate rațional, pe principii de piaţă, norma juridică să fie strâns legată de cea morală și abia apoi discutăm de opțiuni politice.Care, odată rezolvate primele chestiuni, s-ar putea să vedem că țin mai mult de gusturi.