Inflația se combate cu ofertă de mărfuri, nu cu monetarism!

Cum facem ca băncile centrale să-și păstreze independența, dar în același timp politicienii să nu se mai folosească de monetarism pentru a-și albi prin intermediul surplusului de bani inițiativele păguboase?

Iată o mare provocare, care, pentru a-i face față, mai întâi trebuie să acceptăm înlăturarea confuziei. Monetariștii susțin că inflația este totdeauna și pretutindeni un fenomen monetar.

De fapt, inflația este - mai mereu - o măsură a lipsei de eficiență în alocarea resurselor materiale, de muncă sau manageriale. Și într-adevăr, se exprimă “standardizat”, prin intermediul banilor, dar ei sunt puși în sistem pentru ca secvența economică să nu se blocheze, fără a reuși să acționeze asupra cauzei, care e de cele mai multe ori structurală.

Politica monetară nu are un rol determinant, ci în prim plan se plaseză politicile structurale și fiscale. E simplist să zici că rezolvi toate problemele doar dacă umbli la dobânzi sau reprimi cererea agregată, așa cum susțin monetariștii.

Și în afară de eșecul monetarismului se mai poate vorbi și de cel al formei de globalizare promovate în ultimele decenii.

Ce se întâmplă în această formă de globalizare, ia să vedem? Se reprimă competiția, în loc de 10.000 de agenți economici mici sau mijlocii rămân 100 mari și în acest mod birocraților le e mai ușor să administreze și să colecteze taxe, resurse pe care apoi să le direcționeze centralizat.

Rezultă economii cu bugetul la centru, unde există proprietate privată, dar rolul în alocarea de resurse ce ar reveni piețelor se estompează pe măsură ce lichiditatea se strânge la stat și corporații, ca în regimurile intervenționiste.

Sigur că în acest fel se întâmplă în economiile pe picior de război, când se controlează și veniturile și prețurile, resursele se concentrează, consumul se restricționează și saltul tehnologic apare instantaneu când e nevoie de el.

Ce salt a avut loc, însă, în actuala formă de globalizare? Ceea ce a făcut tehnologia informației, cunoscută din engleză ca IT, i se poate pune eticheta de revoluție? Se poate ieși din criză cu gadget-uri, jocuri, divertisment și sisteme de supraveghere? Dacă respectiva concentrare de resurse nu produce efecte care să semene cu un salt tehnologic, atunci degeaba li se iau ele piețelor și mâinii invizibile, de către mâna politizată corporatist-birocratică.

Încă o chestiune ce mai merită discutată în afară de rolul monetarismului și de calitatea globalizării. Ce utilitatea mai are marketingul din moment ce are loc o limitare drastică a concurenței dintre companii?

În măsura în care monetarismul servește doar pentru a “spăla” cu ajutorul excesului de bani inițiativele nefericite ale politicienilor, marketingul în actuala paradigmă globalistă, nu mai are legătură cu performanța, ci cu existența unor practici ce susțin interesele și presiunile politice.

Și, din păcate, pentru că monetarismul acționează doar asupra componentei de politică monetară și a unor anticipații ce se consideră a fi raționale - dar, al căror tratament e superficial când se apelează doar la pârghia monetară, în timp ce cea fiscală e ghidată în mod greșit, iar cea structurală deloc - în loc să se ajungă la stabilitatea macroeconomică, se consolidează politicul și marketingul.

Ceea ce face să discutăm de o anumită rezistență la restructurare pentru conservarea puterii politicului și a marilor corporații aflate în directă conexiune, în detrimentul piețelor, a intrării de noi întreprinzători pe acestea și a producerii de mai multe evenimente.

Politica monetară nu combate, de fapt, inflația, ci doar realizează o distribuție a prețurilor. Prețul banilor nu devine unul “corect” când lipsa productivității e “combătută” cu ceea ce numim generic relaxarea cantitativă, cu forma sa particulară majorarea nejustificată a veniturilor, care declanșează spirala prețuri-salarii și stagflația!