În ciuda unui dezechilibru semnificativ la nivelul bugetului, ce întreține un sistem de pensii foarte bine capacitat în perioada electorală, agențiile de specialitate mențin ratingul investițional al României. Cum se explică “miracolul”? Motivația o găsim în ultimul comunicat privind rezervele internaționale: „ La 31 octombrie 2024, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 62.841 milioane euro (…) Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8.520 milioane euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2024 au fost de 71.361 milioane euro (…)”.

Dar nu a fost mereu așa, îmi amintesc de rezerva valutară cu puține sute de milioane de dolari de la jumătatea anilor ’90, când nu ne împrumuta nimeni și că lucrurile arată cu totul altfel în momentul de față. Atunci cursul de schimb a crescut de la simplu la dublu, într-un interval de câteva săptămâni, ca să se evite incapacitatea de plată pentru bondurile Samurai emise în numele statului român!

Și alături de rezerva valutară de 63 miliarde de euro, mai există și Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prima funcționează ca o garanție, în timp ce Uniunea Europeană, care ne furnizează banii prin PNRR, ca un girant ce a luat locul Fondului Monetar Internațional. Iar în contextul în care România ia din valoarea adăugată cesionată de alte țări sub formă de finanțări nerambursabile, asta-i liniștește suplimentar pe făcătorii de ratinguri.

Din păcate însă, modus operandi nu se schimbă! Nu poți cheltui mai mult decât câștigi sau produci, cel puțin pe termen lung nu se poate. Cine o face își condamnă copiii. Și normal este ca părinții și bunicii să se sacrifice pentru cei mici, ca să-i facă oameni mari, nu invers. Faptul că bugetul are o grămadă de cheltuieli ce nu se constituie în suport investițional, care să ne ajute să privim detașați spre ceea ce va urma. Dimpotrivă, grevează potențialul viitorului. Sigur că scadențele la care ne împrumutăm sunt mai lungi, însă asta înseamnă doar că datoriile prezentului vor fi plătite de copiii copiilor. Pentru că dacă e să-l parafrazăm pe Delavrancea, datoria nu este a noastră, ci a urmașilor și a urmașilor urmașilor…

Mai grav este că nu se învață nimic din greșelile trecutului. Datoria publică s-a triplat într-un interval foarte scurt de timp după 2008, de la 12-13% din PIB anterior și chiar 10% la începutul anilor 2000, dar, cu precizarea, că a ajuns la acel nivel după plata unor debite în condiții dramatice, de depreciere a monedei naționale și după asanarea sistemului bancar, care a constat, în principal, în “înghițirea” gigantului Bancorex de către BCR, cu tot cu subsidiare.

A nu învăța din erori se vede în datoria publică de 53% din PIB. Care nu a respectat avertismentul: „Sunt ţări din America Latină care au intrat în default cu o datorie publică de 20%. Există în literatura de specialitate lucrări care spun că o fi 60% plafonul european privind ponderea datoriei publice în PIB, dar în cazul multor ţări, şi România se situează în această categorie, la o datorie de 40% din PIB, pieţele devin mult mai nervoase”.

Și apropo de teama de incapacitate de plată, ca procentaj din PIB datoria publică are un impact mai redus decât nivelul de 180 miliarde de euro, spre care tinde, triplu cât rezerva valutară de 60 și de 2,5 mai mare decât nivelul rezervelor internaționale. Deci pericolul este real!

La fel de problematică este chestiunea ca băncile comerciale să împrumute un buget al statului român față de care sunt supraexpuse, într-un context în care gradualismul cu care se micșorează soldul negativ al acestuia face să nu se întrevadă o schimbare semnificativă și radicală a opticii actuale. 

• Inflația se combate cu ofertă de mărfuri, nu cu monetarism!

  Next >