Atenție la ceea ce ni se vinde sub eticheta de ″libertate″!

La ultimele alegeri am vrut să votez cu ″Sistemul″. Am o vârstă, mă autodenunț drept burghez conformist și recunosc că ″schimbarea″, orice ar însemna ea, masiv promovată din toate direcțiile, îmi dă mai mult anxietate decât adrenalină. Dar ce să vezi? Răsfoiam febril buletinul de vot și nu găseam decât ″outsideri″ și ″antisistem″. După toate aparențele, și din motive care rămân și acum misterioase, ″Sistemul″ nu și-a depus candidatura, așa că n-am putut să pun ștampila pe el.

Situația pe care o descriu nu e valabilă doar în România, ci în tot ceea ce numim ″lumea democratică″. Oricât de absurd sună, ″Sistemul″ pare că și-a dat demisia și s-a retras din viața publică, lăsându-ne în plin vid de putere. Toți politicienii se autopromovează cel puțin ca reformatori radicali, dacă nu ca revoluționari de-a dreptul. Asta cu toate că, dacă stai să le asculți polemicile, pozițiile lor par ireconciliabile, situate la distanțe astronomice unele de altele.

Este o situație extrem de periculoasă. ″Sistemul″, din lumea democratică occidentală în care ne încadrăm și noi, manifestă, fără îndoială, o multitudine de disfuncționalități și constituie sursa a numeroase nedreptăți, pe care însă nici dreapta și nici stânga actuale nu par a fi capabile (sau măcar dornice) să le diagnosticheze și soluționeze corect. Același ″Sistem″, însă, este cel care, de bine - de rău, are ca fundamente ideile de libertate individuală, drepturi fundamentale, stat de drept, egalitate în fața legii, separație a puterilor în stat și așa mai departe.

Astfel că, dacă ne uităm mai atent, ofensivele (căci sunt mai multe) ″antisistem″ pretind că au drept obiectiv restaurarea libertății, dar de fapt urmăresc structural înrăutățirea ″Sistemului″, accentuarea de facto, pe alocuri hiperbolică, a tuturor hibelor de care acesta este acuzat în prezent, cu îndreptățire sau nu.

Și asta dincolo de dihotomiile ce par în război unele cu altele: dreapta-stânga, globalism-suveranism și așa mai departe.

Constanta tuturor taberelor pare să fie ideea de ″criză existențială″, de natură să justifice suspendarea, punerea între paranteze atât a regulilor consolidate de funcționare a statului de drept, cât și a drepturilor și libertăților cetățenești. Stările de urgență par a devenit noua rutină cotidiană.

Asta pentru că, evident, într-o stare de urgență, indiferent de natura ei și de motivele avansate drept cauze, autoritățile nu mai pot lucra cu instrumente democratice. Pentru a salva societățile amenințate, statele au chiar obligația de a trece peste diverse scrupule democratice. Politicienii par să ne spună: pentru a salva libertatea, suntem nevoiți să devenim temporar tirani. Pentru a scăpa de ″statul paralel″, suntem nevoiți să creăm unul meta-paralel. Pentru a preveni instaurarea unei dictaturi de către ″cei răi″, noi, ″cei buni″, trebuie să creăm una mai puternică decât a lor.

Iar această logică pervertită poate fi aplicată, sectorial, în multiple domenii și poate justifica o sumedenie de tipuri de măsuri. Epurările pur politice pot fi mascate sub demersuri (de principiu generoase și necesare) de reducere a deficitelor bugetare. Cenzura și alte forme de restricționare a libertății de exprimare vin împachetate sub cele mai dezirabile obiective de interes public, de la sănătate la securitate națională și chiar la apărarea drepturilor fundamentale. Intervențiile etatiste care distorsionează economia și împart artificial și nedrept jucătorii din piețe în învingători și învinși sunt deseori prezentate drept măsuri de întărire a ″libertății″ consumatorilor de toate felurile.

De aceea, e bine să fim foarte atenți la ce ni se vinde sub atrăgătoarea etichetă de ″libertate″. De foare multe ori, ″produsul″ din ambalaj reprezintă exact opusul a ce ni se prezintă în ″reclame″. Și să nu uităm, desigur, spusele lui Milton Friedman: „Foarte mulți oameni vor ca guvernul să-l protejeze pe consumator. O problemă mult mai urgentă e să-l protejăm pe consumator de guvern.”